Preşedintele Camerei Comunelor din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, John Bercow, consideră că Parlamentul britanic percepe România ca pe un partener deplin, dinamic şi egal în UE, în Naţiunile Unite şi în toate instituţiile internaţionale din care fac parte cele două ţări.

„Parlamentul nostru vede România ca pe un partener deplin, dinamic şi egal în UE, în Naţiunile Unite şi în toate celelalte instituţii internaţionale din care facem parte cu toţii şi în care încercăm să ne exercităm influenţa. Parteneriatul nostru în NATO este de o importanţă supremă, sunteţi prieteni de încredere, sunteţi prieteni solizi şi pe care ne putem baza şi puteţi să fiţi siguri că această prietenie este foarte apreciată”, a afirmat, miercuri, John Bercow, în discursul „Rolul şi importanţa parlamentelor într-un sistem democratic” susţinut în plenul Camerei Deputaţilor.

El s-a declarat emoţionat de primirea făcută şi de afecţiunea arătată faţă de Marea Britanie şi de poporul britanic, amintind că şi la nivel personal este un moment de emoţie pentru că strămoşii săi din partea tatălui provin din România.

„Noi în tăcere vă invidiem vitalitatea. Suntem cea mai veche democraţie, dar există foarte multe avantaje în posibilitatea de a construi ceva nou cum poate face o nouă democraţie. Putem să învăţăm unii de alţii. Parlamentul britanic şi poporul britanic sunt dedicaţi să facem acest parteneriat să funcţioneze atât la nivel general, cât şi la nivel individual. Relaţia pe care o vreau cu voi şi pe care probabil şi voi o vreţi cu noi este mult mai profundă decât înţelegerea pur politică, care să se petreacă la nivelul actorilor de elită din societatea noastră. Parlamentul este expresia întregului popor şi o face într-un mod în care niciun guvern nu o poate face oricât de popular sau înţelept ar fi”, a spus Bercow.

Preşedintele Camerei Comunelor a subliniat că se află în România ‘ca patriot britanic şi ca parlamentar mândru’.