James Heckman este unul dintre cei mai buni economişti ai ţării care studiază dezvoltarea umană. În urmă cu treisprezece ani, a fost unul dintre cei doi câştigători ai premiului Nobel. În luna februarie, a participat la întâlnirea anuală a Camerei de Comerţ şi Industrie din Nebraska şi a prezentat în faţa adunării un grafic ce desfiinţa întreaga viziune asupra educaţiei în Statele Unite ale Americii.
Graficul cuprindea rezultatele unor teste cognitive, făcute pentru prima oară în anii 1980 pe câteva sute de copii de 3 ani născuţi cu o greutate sub medie şi repetate apoi pe aceiaşi copii la vârstele de 5, 8 şi 18 ani.
Copiii în vârstă de 3 ani ai căror mame absolviseră studii universitare au obţinut un punctaj mult mai ridicat faţă de cei ai căror mame abandonaseră studiile în timpul liceului, drept urmare copiii mici care creşteau într-un mediu bogat şi stimulator erau avantajaţi, scrie Eduardo Porter în New York Times.
Surprinzător, diferenţa la nivel de performanţă cognitivă se menţinea la fel de mare la vârsta de 18 ani cum era când copiii aveau 3 ani.
„Decalajul există chiar înainte ca cei mici să meargă la grădiniţă”, îmi spune Dl. Heckman. „Şcoala nici nu îl măreşte, dar nici nu îl diminuează.”
Dacă se presupune că educaţia ar trebui să ajute la echilibrarea unor inegalităţi existente la naştere şi să îmbunătăţească performanţele multor copii dezavantajaţi pe măsură ce ei cresc, ei bine, acest lucru nu se întâmplă.
Aceste rezultate nu sunt singulare. Un alt studiu condus de Dl. Heckman şi de Flavio Cunha la Universitatea din Pennsylvania demonstrează că diferenţa dintre performanţele la matematică ale copiilor bogaţi faţă de cele ale copiilor săraci este cam aceeaşi la vârsta de 12 ani ca cea de la vârsta de 6 ani.
Discrepanţele sunt uriaşe, dintre cele mai mari din cele 65 de ţări ce fac parte din Programul pentru Stimularea Internaţională a Studenţilor, finanţat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Studenţii americani provenind din medii prospere au obţinut un punctaj cu aproximativ 110 puncte mai bun decât studenţii dezavantajaţi la testele de citire, cam aceeaşi diferenţă care se observă între media punctajelor din Statele Unite şi media punctajelor obţinute de studenţii din Tunisia. Probabil că acesta este motivul principal pentru care inegalitatea veniturilor în Statele Unite se transmite din generaţie în generaţie la o rată mult mai ridicată faţă de majoritatea statelor dezvoltate.
Este revoltător, uitându-ne la suma acordată de Guvern educaţiei: aproximativ 5,5% din producţia economică a ţării acordată învăţământului, de la nivelul preşcolar la cel universitar.
De asemenea, studiul sugerează că în dezbaterea intensă şi supărătoare despre cum poate fi îmbunătăţită educaţia mediocră a ţării – compătimind sindicatele profesorilor şi pledând pentru mai mulţi bani acordaţi şcolilor publice, în detrimentul sistemelor de voucher şi testelor standardizate – lipseşte cel mai important element: bebeluşii.
Cercetările domnului Heckman şi nu numai confirmă ideea că o investiţie în educaţia timpurie a copiilor dezavantajaţi poate da roade extrem de benefice pe termen lung. Le-ar putea îmbunătăţi nu numai abilităţile lor cognitive, dar şi trăsături sociale fundamentale precum sociabilitatea, motivaţia şi respectul de sine.
Urmărind copiii până la maturitate, studiile confirmă că acest tip de investiţii poate da rezultate excelente, de la performanţe mai bune în facultate, venituri mai mari sau chiar şanse mai mici de a ajunge în detenţie.
Costurile ce apar dacă nu sunt făcute aceste investiţii sunt, şi ele, evidente. Julia Isaacs, expert în politici sociale pentru copii la Institutul Urban din Washington, constată că mai mult de jumătate din copiii săraci în vârstă de 5 ani nu deţin cunoştinţele de matematică, citire sau comportamentale necesare pentru un bun început la gradiniţă. Dacă aceşti copii continuă să vină la şcoală cu aceste deficite, nicio sumă de bani şi niciun profesor nu vor putea fi de ajuns pentru a le îmbunătăţi şansele de viitor.
S-a discutat mult, în ultima vreme, despre accesul la învăţământul superior.
Un angajat mediu cu o diplomă de licenţă câştigă cu 80% mai mult decât un absolvent de liceu. Asta înseamnă o sumă de mai mult de 500$ pe lună, un stimul nu tocmai mic pentru a-i încuraja pe elevi să-şi continue educaţia. Este mai mare ca oricând. Cu toate acestea, creşterea ratelor de absolvire a facultăţii a încetinit, în cazul femeilor, iar în cazul bărbaţilor, stagnează.
Raportul Economic al Preşedintelui, lansat luna trecută, deplânge faptul că rata finalizării studiilor universitare a coborât ţara în ierarhizările internaţionale ale ţărilor O.C.D.E. la locul 14.
Raportul a întărit promisiunea Preşedintelui de a creşte numărul de absolvenţi de facultate cu 50 la sută până în 2020 şi a expus acţiunile guvernului federal – cheltuirea a miliarde de dolari în granturi şi scutiri de taxe – pentru a atenua efectele pe care le-a avut creşterea taxelor universitare. Anul trecut, guvernul a cheltuit aproape 40 de miliarde de dolari pentru granturi Pell, dublu faţă de suma care se acorda în momentul în care Obama şi-a început mandatul.
Graficul domnului Heckman sugerează că odată ce majoritatea copiilor dezavantajaţi în vârstă de 5 ani vor ajunge la vârsta potrivită studiilor universitare, granturile Pell se vor dovedi a fi aproape inutile.
„Creşterea veniturilor în familie şi reducerea taxelor universitare în momentul în care copilul trebuie să meargă la facultate nu reuşesc să compenseze lipsa investiţiei de până atunci”, au scris Dl. Heckman şi Dl. Cunha.
Cei doi cercetători au estimat că creşterea ratelor de promovabilitate în liceu a celor mai dezavantajaţi copii de la 41% la 64% ar costa cu 35-50 la sută mai mult daca ajutorul ar veni când ei sunt adolescenţi şi nu înainte să împlinească 6 ani.
Erick Hanushek, expert în economia educaţiei la Stanford, rezumă: „Finanţăm pe cine nu trebuie, în mod greşit.”
Este de remarcat faptul că administraţia Obama înţelege importanţa investiţiei timpurii în copii. Preşedintele a citat din studiul condus de dl. Heckman cu entuziasm. În discursul lui privind Starea Uniunii, Preşedintele s-a declarat în favoarea educaţiei preşcolare universale.
“Numeroase studii ne arată că cu cât mai devreme începe un copil să înveţe, cu atât mai bine se va descurca în viaţă,” a declarat într-un discurs în Decatur, în luna februarie.
Dar atenţia acordată subiectului nu s-a reflectat şi în finanţări sau într-o schimbare a priorităţilor. Cheltuielile publice pentru învăţământul superior sunt de cel puţin trei ori mai mari decât cheltuielile pentru educaţia preşcolară, conform informaţiilor O.C.D.E. din 2009. Un studiu condus de Julia Isaacs ne arată că, în anul 2008, guvernele federale şi de stat au cheltuit puţin peste 10 000$ pe copil, de la grădiniţă până în clasa a douăsprezecea. În schimb, copiii în vârstă de 3-5 ani beneficiau de mai puţin de 5 000$ pentru educaţia şi îngrijirea lor. Copiii sub 3 ani obţineau numai 300$.
Propunerile dlui Heckman nu scapă de critici. Aceştia susţin că toate concluziile referitoare la minunatele rezultate ale investiţiei în educaţia timpurie sunt bazate, în mare parte, pe un număr limitat de experimente costisitoare conduse în anii 1960 şi 1970 ce încurajau o bogată educaţie timpurie pentru un număr limitat de copii dezavantajaţi. Experimentele constau în acţiuni mult mai intensive decât cele despre care se discută in contextul unei educaţii preşcolare universale. Ei consideră că a presupune că aceste programe pot fi demarate cu succes la scară naţională cu costuri rezonabile este o dovadă de optimism exagerat.
Însă această critică pare a fi mult prea dură în lumina vagilor îmbunătăţiri aduse de investiţiile naţionale curente în educaţie. Dl. Hanushek a decoperit, într-un studiu recent, că punctajele obţinute la testele de matematică s-au îmbunătăţit numai într-o mică măsură din 1970 până în 2000, chiar şi atunci când sumele acordate pentru educaţia copiilor s-au dublat. Punctajele obţinute în citire şi stiinte au scăzut.
“Educaţia timpurie este esenţială dacă vrem să avem un sistem educaţional mai bun,” susţine Barbara Bowman, expert în educaţia timpurie a copiilor în Chicago şi consilier în Departamentul pentru Educaţie. “Continuăm în această direcţie.”
Educaţia a fost întotdeauna văzută în istoria Americii drept principalul factor nivelator. Dar nu îşi poate duce treaba la bun sfârşit dacă lasă atât de mulţi oameni în urmă şi atât de devreme.
