LONDRA – Clasa socială era o chestiune relativ simplă în Marea Britanie, sau cel puţin aşa era văzută. Ea putea avea trei arome – superioară, de mijloc şi muncitoare – si, teoretic, oamenii ştiau exact unde se încadrează folosindu-şi un al şaselea simţ nativ misterios. După cum foarte înaltul John Cleese îi spune unui Ronnie Corbett mai puţin înalt în faimosul episod satiric televizat în 1966 ce ilustra atitudinile de clasă din Marea Britanie – sau, poate, atitudinile cu privire la atitudinile de clasă – “Îl privesc de sus pentru că mă aflu în clasa superioară.”
Evident, lucrurile nu sunt atât de simple, scrie Sarah Lyall în New York Times. Alegerile din 2010 au fost animate la un moment dat de o discuţie foarte serioasă care încerca să-l plaseze pe prim-ministrul David Cameron în una din clasele sociale, variantele fiind partea superioară a părţii superioare a clasei de mijloc sau partea inferioară a părţii superioare a clasei de mijloc. Dar miercuri a apărut BBC-ul în peisaj, tulburând apele cu o nouă serie de definiţii.
După ce au condus un sondaj de opinie online numit Marele Sondaj al Claselor Britanice, completat de mai mult de 161 000 de oameni, BBC-ul a concluzionat că într-o lume complicată aşa cum este cea de astăzi, există şapte clase sociale distincte. (“De parcă trei nu erau destul de enervante,” menţionă o femeie pe nume Laura Phelps pe contul său de Twitter.) La extrema superioară a acestora se află “elitele”, distanţate de restul claselor prin bogăţia lor, influenţa socială şi preocupările culturale rarefiate, iar la cea inferioară se află “precariatul” (n.n. proletariatul precar), ce se caracterizează prin lipsa banilor, lipsa unei influenţe sociale şi preocuparea culturală ridicată.
Poate că sună uşor cunoscut, dar Fiona Devine, sociolog ce a lucrat la conceperea sondajului, a atras atenţia asupra faptului că “este cu adevărat interesant şi captivant ce se întâmplă cu clasa socială de mijloc.”
Categoriile de mijloc, cum le numeşte sondajul, includ “clasa de mijloc tehnică”, un grup care are mulţi bani, dar puţine conexiuni sociale superioare şi activităţi culturale; “muncitorii emergenţi prestatori de servicii”, un grup tînăr, urban, care are puţini bani, dar enorm de mult capital social şi cultural; şi “noii muncitori prosperi”, care au o activitate crescută socială şi culturală, dar au sume moderate de bani.
“Se observă o zonă mult mai înceţoşată între clasa muncitoare tradiţională şi clasa de mijloc tradiţională,” menţionă doamna Devine, profesor de sociologie la Universitatea din Manchester, în comentariile ce însoţesc raportul. ”Sondajul chiar ne-a permis să săpăm în detaliu şi să obţinem o imagine completă a claselor sociale în Marea Britanie modernă”.
Nu toată lumea este de aceeaşi părere. Într-o ţară care nu ştim exact dacă este (a) obsedată de clasa socială sau (b) pur şi simplu obsedată să ştie dacă mai este la fel de obsedată de clasă ca altădată (asta dacă a fost vreodată), sondajului i s-a acordat o mare atenţie. Dar unii dintre britanici consideră că cercetătorii nu au ales bine criteriile de evaluare.
“Sunt numai două clase : cei care au tatuaje şi cei care nu au,” spune un cititor al ziarului Daily Mail, comentând la un articol despre noile categorii.
Un altul a scris: “Cum erau ele denumite în ‘Minunata lume nouă’? Alfa, Beta, Gama şi Epsilon? Se pare că e în curs de a deveni o carte non-ficţională. Deja majoritatea populaţiei se află pe ‘Soma’”, făcând referinţă la antidepresivul din carte.
Acest raport a fost publicat în revista de specialitate Sociology şi a fost întocmit de doamna Devine în colaborare cu Mike Savage, profesor de sociologie la London School of Economics, şi cu BBC Lab UK.
Aruncând la gunoi vechea formulă după care se stabilea clasa, definită de ocupaţie, avere şi educaţie, echipa de cercetători a conceput o nouă definiţie în funcţie de “capitalul economic”, ce include veniturile şi economiile; “capitalul social”, ce se referă la extinderea reţelei sociale a fiecăruia în 37 de meserii diferite; şi ”capitalul cultural” ce se referă la tipurile de interese culturale pe care le poate avea cineva, alegând dintr-o listă de 27 de activităţi. În anii 1950, autoarea Nancy Mitford susţinea că se poate identifica clasa socială din care provin oamenii – clasa superioară sau “upper class” (“U”) sau clasa ne-superioară (“non-U”) – în funcţie de vocabularul pe care aceştia îl folosesc. Printre altele, ea observă că oamenii din U vor spune “bogat” şi “gem”, în timp ce vorbitorii non-U folosesc, mai degrabă, termenii “înstărit” şi “dulceaţă”. (“Aproape toţi cei pe care îi cunosc au cîte o antipatie personală pe care o atribuie, în mod iraţional, clasei de mijloc,” răspunde Evelyn Waugh. “Soacra mea crede că decantarea vinului roşu este un obicei al clasei de mijloc”)
Mitford era răutăcioasă, dar nu tocmai, având în vedere faptul că ea descria modul în care vorbesc oamenii în realitate. În relaţie cu studiul condus recent, cei de la BBC au oferit o adaptare modernă a testului făcut de Mitford, un măsurător util al clasei pe care oricine îl poate accesa online.
În raportul lor, cercetătorii au mărturisit că sondajul făcut online este destul de părtinitor, pentru că genul de oameni care l-au completat sunt cei care sunt mai probabil să completeze sondaje BBC (bine educaţi şi 90% dintre ei fiind caucazieni, spre exemplu). Drept urmare, un sondaj separat a fost făcut faţă în faţă, la nivel naţional, pe un eşantion de 1026 de oameni, iar combinarea ulterioară a celor două sondaje a condus către cele şapte categorii.
Carl L. Cooper, profesor la Universitatea din Lancaster şi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale, a declarat că ceea ce l-a intrigat pe el nu a fost rezultatul privind diferitele categorii sociale, ci ce spun aceste rezultate despre dorinţa oamenilor de a se plasa într-o categorie sau alta.
“Oamenii adoră să completeze chestionare,” spune Dl. Cooper într-un interviu. “Din punctul de vedere al unui psiholog, este foarte interesant că lor le place să se catalogheze singuri – ‘Sunt acest gen de om,’ ‘Indiferent ce zic oamenii, eu fac parte din X.’”
Marea Britanie rămâne o “societate pentru care statutul contează,” spune el, mai ales în vremuri de incertitudine socială şi economică. El e de părere că dragostea publicului pentru “Downton Abbey” şi pentru alte distracţii nostalgice specifice claselor se datorează tânjirii după vremurile în care lucrurile erau mai simple, când “chiar dacă sistemul de clasă era rigid, măcar era stabil.”
Întorcându-ne la site-ul ziarului The Daily Mail, cititorii continuă să dezbată concluziile şi limitările raportului BBC.
“Nu am putut găsi clasa ‘bestială’,” se plânge un comentator.
Un altul scrie : “Ce prostie. Numai trei clase: muncitoare, de mijloc şi înstărită. Fie ai bani, fie n-ai, fie ai câţiva.”
