Zilele astea, mulţi politicieni sunt aduşi, cu arcanul, în faţa Justiţiei sau urmează să înfrunte stihiile. Recent, fostul ministru Radu Berceanu a intrat în vizorul oamenilor legii în cazul Bechtel.

Reacţia lui Berceanu, om ocupat de altfel, a fost demnă de piesele lui Caragiale. “Nu am timp de trăsnăile astea”, a grăit el, iritat că fusese rugat să comenteze ştirea. Fireşte, Berceanu este atât de ocupat, încât nici cazul Roşia Montană şi constituirea, cu surle şi trâmbiţe, a unei comisii de anchetă nu i-au putut întrerupe ritmul alert de lucru.

N-am avut timp” sau “Eram plecat din ţară” au fost replicile preferate ale fostului ministru. Nici când numele i-a fost rostit, în plenul Parlamentului, cu obidă, Berceanu nu a reacţionat. Nici când întreg Senatul a aplaudat deconspirarea celui deja deconspirat, Berceanu nu a catadicsit să aibă vreo reacţie.

La polul opus, un personaj la fel de ocupat, dar deja scuturat de Justiţie, este Adrian Năstase. Fostul premier îşi duce veacul la Fundaţia Titulescu, oferă câte un interviu,comentează din postura de expert toate frământările politice şi îşi povesteşte viaţa pe blog cu nonşalanţă. Ce contează că omul a îmbrăcat pijamalele cu dungi, cât timp mâine-poimâine are din nou şansa de a se relansa în politică – pentru că bloggingul l-a acaparat cu succes ?

Experienţa închisorii a devenit chiar umanizantă pentru unii foşti conducători, cum este şi cazul lui Năstase. Astfel, din condamnat cu tendinţe suicidale, a devenit eroul poporului, comentator de seamă şi părinte înţelept al PSD.

Experienţa celulei devine purificatoare pentru unii, le înnobilează figura, reduce ţesutul adipos şi le oferă o alură întrucâtva martirică, meditativă. Ies cu toţii la lumină, curăţaţi ca pasărea Phoenix, gata să renască din cenuşa dosarului penal. Tocmai de aceea, pustnicia închisorii le-ar fi recomandată multora, cu generozitate, tocmai de aceea Justiţia le bate în uşă.

Tocmai de aceea unii ca Berceanu ar trebui să răspundă la apel, mai ales dacă visează la o relansare pe scena politică. Aşa cum este pozatul nud, în reviste, pentru vedete, aşa e închisoarea pentru politicieni : o rampă de lansare.