Norvegia va saluta extinderea spaţiului Schengen prin aderarea României şi a Bulgariei când o decizie în acest sens va fi luată, a afirmat, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Norvegiei la Bucureşti, Hilde Berit Eide, arătând că ţara sa, nefiind membră a Uniunii Europene, nu va lua parte la procesul decizional.

„Decizia cu privire la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen va fi luată de statele membre ale Uniunii Europene. În calitate de stat membru Schengen, Norvegia nu ia parte la adoptarea acestei decizii în Consiliul Uniunii Europene. Norvegia va saluta, cu certitudine, extinderea spaţiului Schengen prin includerea României şi a Bulgariei, de îndată ce statele membre ale Uniunii Europene vor lua această decizie”, a afirmat Hilde Berit Eide.

Precizarea vine după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora „norvegienii nu vor să vadă România şi Bulgaria în Schengen”. „Societatea norvegiană este împotriva primirii Bulgariei şi României în zona Schengen şi guvernul de la Oslo are în vedere să refuze intrarea celor două ţări în acest spaţiu de liberă circulaţie”, scria pe 2 august portalul rus Radiovesti, citat de Standart News.

Potrivit sursei, politicienii norvegieni consideră că, în cazul admiterii României şi Bulgariei, toate statele care formează în prezent spaţiul Schengen ar putea fi inundate de un nou val de criminalitate. Conform datelor Eurostat, citate de Radiovesti, la ora actuală, în 15 state ale UE există grupări infracţionale active provenite din aceste două ţări, grupări considerate a fi printre cele mai periculoase.