Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că USL a fost o alianţă de succes şi că este convins că Uniunea îl va susţine pe Crin Antonescu la prezidenţialele din 2014, iar acesta are şanse de a deveni șeful statului.
Întrebat despre şansele lui Crin Antonescu să devină preşedinte, Băsescu a răspuns: „Are şanse, pentru că USL va rămâne. Cine îşi face iluzii că e de aşteptat pentru că USL o să se rupă, se înşeală”.
Preşedintele a spus că USL este o alianţă de succes. „Sunt convins că îl vor susţine pe Crin Antonescu pentru prezidenţialele din 2014”, a spus Băsescu.
Şeful statului a menţionat că Antonescu este genul de politician care „adună picătură cu picătură” şi că din acest punct de vedere liderul PNL nu îi seamănă, pentru că el s-a ocupat mereu de teme mari.
Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că în PDL sunt doi oameni, bărbaţi, care se pot bate cu succes în 2014 cu Crin Antonescu la prezidenţiale pentru că îi sunt superiori intelectual acestuia şi au experienţă.