Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, în 65 de minute, pe americanca Serena Williams, numărul 1 mondial, în etapa a doua a Grupei Roşii a Turneului Campioanelor, de la Singapore. Aceasta esteprimul succes al româncei în faţa celei mai bune jucătoare de tenis din lume.

„Este cel mai mare meci din viaţa mea. Nu pot să explic acum ce simt, sunt foarte fericită. Vreau doar să mă bucur. A fost visul meu să înving pe una dintre surorile Williams, sunt jucătoare foarte bune şi nu aş fi reuşit să joc în acest mod fără ajutorul spectatorilor, al românilor care au venit aici”, a spus Halep după meci.

Simona Halep ocupă locul 1 în Grupa Roşie, cu două victorii în tot atâtea meciuri, şi este aproape de calificarea în semifinale. Ea va juca, vineri, ultima partidă din grupă, cu sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA.

BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediţie a Turneului Campioanelor, reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari. În semifinale se califică ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă de patru jucătoare.

Halep este a treia româncă în istorie participantă la o ediţie a finalei sezonului, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea.