Utilizatorii de notebook ar trebui să utilizeze frecvent modul „Sleep”, chiar și în timpul scurtelor pauze de lucru, pentru a prelungi viața bateriei, recomandă revista germană de specialitate PC Welt, agenția DPA, relatează Agerpres.

“Trezirea” unui calculator din modul „Sleep” sau „Hibernation” consumă mai puțină energie și este mai rapidă decât închiderea totală și apoi deschiderea notebook-ului, argumentează sursele citate.

Tot pentru economisirea energiei, PC Welt recomandă și alegerea unui program de alimentare corespunzător. Amintind că funcția Control Panel din sistemul de operare Windows oferă multe astfel de oportunități, specialiștii germani consideră ca cea mai potrivită utilizarea programului „Balanced”.