Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă a fost aprobat de Guvern, în şedinţa de miercuri, au declarat surse oficiale.

Hotărârea de Guvern se referă la aprobarea elementelor principale ale contractului care urmează să fie încheiat între Ministerul Transporturilor şi Grup Feroviar Român (GFR) pentru transferul a 51% din capitalul CFR Marfă.

Surse guvernamentale au declarat, miercuri, dimineaţa, că proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea contractului cu GFR pentru pachetul majoritar de acţiuni al CFR Marfă a fost inclus pe agenda şedinţei de Guvern de miercuri.

Ulterior, premierul Victor Ponta a confirmat că Guvernul va aproba, miercuri, contractul de privatizare a CFR Marfă şi a precizat că documentul va fi transmis însă şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), astfel încât preşedintele Traian Băsescu să nu lase Guvernul „să greşească”.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au precizat că lipseşte avizul Ministerului Justiţiei, dar premierul a precizat că avizul respectiv a fost emis pe o „copie”.

GFR, parte a grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat la 20 iunie câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.