vineri, 29 martie 2024
Acasă Etichete CFR Marfă

Etichetă: CFR Marfă

Moțiunea simplă privind CFR Marfă, respinsă

Plenul Camerei Deputaților a respins marți moțiunea simplă, inițiată de deputații Partidului Democrat Liberal și cei ai Partidului Poporului - Dan Diaconescu, intitulată "CFR...

Moțiunea simplă privind CFR Marfă, dezbătută în plen

Şedinţa plenului Camerei Deputaţilor în care se dezbate moţiunea simplă iniţiată de deputaţii Partidului Democrat Liberal şi cei ai Partidului Poporului - Dan Diaconescu...

Ponta: FMI ne-a transmis clar că e mai bine să refacem...

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a transmis foarte clar Guvernului că este mai bine să refacă procedura de privatizare a companiei CFR Marfă decât să...

Mănescu: FMI a cerut finalizarea privatizării CFR Marfă până la 15...

Fondul Monetar Internațional a cerut României ca privatizarea CFR Marfă să fie finalizată cel mai târziu la 15 octombrie, a declarat, miercuri, Ramona Mănescu,...

Ministerul Transporturilor înapoiază integral banii GFR

Ministerul Transporturilor va returna garanția de 10 milioane de euro depusă de Grupul Feroviar Român pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, iar contul escrow...

PDL depune marţi o moţiune simplă pe tema privatizării CFR Marfă

PDL va depune marţi la Camera Deputaţilor moţiunea simplă pe tema privatizării CFR Marfă, document intitulat "Cronica unei alte privatizări eşuate", a anunţat purtătorul...

FMI: Eşecul privatizării CFR Marfă, mare dezamăgire şi regres

Fondul Monetar Internaţional critică în termeni duri eşecul privatizării CFR Marfă. Eşecul privatizării CFR Marfă va afecta reputaţia ţării noastre în comunitatea investitorilor, este de...

Ponta, despre Băsescu: Dacă denunță pactul de coabitare, nu va mai...

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la România TV, că nu va denunţa pactul de coabitare cu preşedintele şi că în cazul în care...

Oltean: Guvernul USL, dintr-un eșec în altul

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Guvernul Ponta o ţine dintr-un eşec în altul, conturându-se al patrulea, "cel...

Ponta, despre Băsescu: Are o mentalitate securistă, nu va scăpa așa...

Premierul Victor Ponta a răspuns acuzelor pe care președintele Traian Băsescu i le-a adus cu privire la privatizarea CFR Marfă și a afirmat că...