Premierul Victor Ponta a trimis, în mod oficial, la Cotroceni, propunerea liberalului Andrei Gerea pentru conducerea Ministerului Economiei.

Gerea este nominalizarea făcută de PNL, marți, în urma ședinței BPN a partidului. El a fost votat în unanimitate de colegii săi, pentru a lua locul lăsat liber în urma demisiei lui Varujan Vosganian.

Domnul Andrei Gerea, fostul lider al grupului parlamentar din Camera Deputaților, membru al Comisiei economice, a fost propunerea pe care am făcut-o și pe care am votat-o în unanimitate cu 58 de voturi din 58 de membri prezenți ai BPN. Dânsul este propunerea noastră pentru Ministerul Economiei„, a declarat ieri președintele PNL, Crin Antonescu.

Președintele Traian Băsescu va analiza această propunere și urmează să anunțe dacă acceptă sau nu numirea liberului pentru preluarea portofoliului de la Economie.

În cazul în care va accepta propunerea, șeful statului va semna un decret prezidențial de numire în funcția de ministru al Economiei a lui Andrei Gerea și un altul de revocare a ministrului interimar de resort, Daniel Chițoiu.