Prim-vicepreședintele PDL, Anca Boagiu, a declarat miercuri, la RFI, privatizarea CFR Marfă este un “eșec de proporții (…) dovada cârdăşiei care există deseori în Guvernul socialist, în momentul în care încearcă privatizări„.

Declarațiile ministrului Infrastructurii din Guvernul alternativ al PDL au venit în contextul în care, marți, președintele PNL, Crin Antonescu, afirma că privatizarea CFR Marfă este „un eşec de etapă„, de care nu se fac vinovaţi nici actualul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, şi nici fostul ministru, Relu Fenechiu.

Anca Boagiu consideră că acest eșec este similar cu cel al privatizării Oltchim: “Din nefericire, eşecul de la CFR Marfă nu este primul, avem în faţă şi eşecul de la Oltchim. Este dovada cârdăşiei care există deseori între Guvernul socialist, în momentul în care încearcă privatizări. Am văzut de la bun început că a fost un proces de privatizare în cursul căruia cea mai mare parte a condiţiilor au fost modificate şi au fost modificate constant în favoarea participantului la licitaţie„.

Întrebată cum ar privatiza CFR Marfă, dacă ar fi ministru în funcţie, prim-vicepreședintele PDL a răspuns: „Dacă aş fi ministru în funcţie, n-aş fi făcut prostiile pe care le-a făcut Guvernul socialist. Această privatizare aş fi făcut-o cu siguranţă pentru a avea în România un investitor strategic şi o participare largă de companii la procesul de licitaţie, astfel încât compania să devină ceea ce este deja cuprins în planurile de dezvoltare de la Transporturi, o companie care să deservească la nivel regional Europa, o companie care să facă legătura alături de Dunăre între Europa de Vest şi Europa de Est. Acesta era scopul pe care îl avea procesul de privatizare. O companie care să-şi păstreze până la urmă angajaţii foarte bine calificaţi, să-şi păstreze activele pe care le are, o companie bogată care putea să ridice şi imaginea României, dar şi România, din punct de vedere economic„.