Cea de-a opta ediţie a evenimentului caritabil ”Artă pentru viaţă” – ”British Rose Garden Party” – a fost găzduită de ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, Martin Fergus Harris.

Gala ”Artă pentru Viaţă” are drept scop strângerea de fonduri pentru continuarea programelor fundaţiei, de a le mulţumi celor care susţin constant cauza pentru care luptă, dar şi de a transmite mesajul că depistat la timp, cancerul este vindecabil.

Strângerea de fonduri s-a făcut prin licitaţie scrisă pentru lucrări de artă, accesorii şi bijuterii donate cu generozitate de artişti şi designeri, dar şi prin sponsorizări primite de la companii private. Suma strânsă în cadrul acestei gale este de 74.200 de euro.

Evenimentul din acest an a fost dedicat artei şi culturii britanice şi a recreat atmosfera tipică unui ”British Garden Party” prin arta culinară, florală şi muzicală, se arată într-un comunicat al Fundaţiei ”Renaşterea”.

Printre invitaţii la eveniment s-au numărat ambasadorii Republicii Chile, Egiptului, Israelului şi numeroşi susţinători ai fundaţiei: Andreea Esca, Malvina Cservenschi, Dana Rogoz, Alessandra Stoicescu, Niels Schnecker, Daniela Palade Teodorescu, Roxana Iliescu şi mulţi alţii.

În fiecare an, generozitatea invitaţilor a ajutat Fundaţia Renaşterea să îşi desfăşoare proiectele, suma strânsă în cadrul acestor evenimente depăşind 700.000 euro. Acest important sprijin financiar a contribuit la continuarea campaniilor de informare, dar mai ales la achiziţionarea şi operarea Unităţilor Mobile de Diagnostic pentru Sân şi Col Uterin ce oferă gratuit investigaţii medicale femeilor din mediul rural. În urma a patru ani de activitate prin intermediul acestui program, 16.400 de femei din 34 de localităţi ale ţării au beneficiat de 8.386 de mamografii şi 14.720 de teste Babeş-Papanicolau gratuite.

Gala a fost găzduită (şi a strâns fonduri) după cum urmează: 2004 – Banca Naţională a României (suma strânsă fiind de 70.000 de euro), 2005 – Ambasada Italiei (80.000 de euro), 2006 – Ambasada SUA (80.000 euro), 2007 – Ambasada Israelului (70.000 euro), 2009 – Ambasada Franţei (100.000 de euro), Ambasada Norvegiei (60.000 euro).