Fundația Mișcarea Populară nu întreprinde niciun demers pentru transformarea sa în partid politic, se precizează într-un comunicat al organizației remis marți Agerpres.

Fundația Mișcarea Populară nu întreprinde niciun demers pentru transformarea sa în partid politic. Din punct de vedere legal acest lucru nu este posibil. Membrii-fondatori rămân consecvenți cu intențiile din momentul constituirii și anume: crearea unei platforme a societății civile destinată atât dezbaterilor de idei cât și de analiză și soluții la problemele din societatea românească”, se arată în comunicatul citat.

Precizările Mișcării Populare au fost făcute ca urmare a apariției în presă a unor informații privind o eventuală transformare a fundației în partid politic, la sfârșitul lunii mai.

Pe 25 martie, consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a anunțat inițierea procedurilor, împreună cu “colegii” săi, pentru înființarea Fundației “Mișcarea Populară”.

“Astăzi am decis, împreună cu colegii mei, să inițiem procedurile pentru înființarea Fundației Mișcarea Populară. Știu că acest subiect va capta atenția presei românești și a opiniei publice deopotrivă, semn că noua noastrã formă de expresie, care își propune să promoveze valorile de centru-dreapta, este așteptată atât ca noua platformă socio-politică, dar și un real catalizator pentru implicarea societății românești în elaborarea și implementarea deciziilor majore care ne privesc”, spunea Diaconescu la acea dată.

Marian Preda, decanul Facultății de Sociologie din cadrul Universității București, este președintele Fundației Mișcarea Populară.

Denumirea a fost înregistrată la OSIM, în trecut, de fiica cea mare a președintelui, Ioana Băsescu.

 

Citește și…

Cristian Diaconescu a anunţat înfiinţarea Fundaţiei “Mişcarea Populară”