Judecătorul Adrian Neacșu, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, în prezent suspendat din funcție, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

DNA  i-a trimis astăzi în judecată pe magistratul CSM Adrian Neacșu, dar și pe șoferul său, pentru deconturi ilegale, informează Realitatea TV.

Potrivit procurorilor DNA, cei doi încasau sume importante de bani pentru deplasări pe care, de fapt, nu le efectuau. Magistratul ar fi primit aproximativ 67.000 de lei, reprezentand venituri salariale și diurnă, aferente unui număr de 48 de zile în care a absentat nemotivat de la serviciu. El a beneficiat de plata integrală a acestor drepturi de natură salarială și asociate pe baza a 10 documente falsificate de către inculpat.

Recent, șoferul său, Angel Gabriel Roșca, a acuzat actualul președinte CSM că se adresa într-un mod nu tocmai academic membrilor CSM și a dat publicității câteva SMS-uri trimise de Oana Schmidt Hăineală membrilor Consiliului. La rândul lui, acesta este acuzat de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals și fals în înscrisuri.

Pentru a recupera prejudiciul, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor imobile aparținând celor doi inculpați. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.