Herman van Rompuy face joi o vizită de lucru în România, având programate întrevederi cu președintele Traian Băsescu și cu premierul Victor Ponta.

Începând cu ora 16:30, la convorbirile dintre președintele Traian Băsescu și Herman van Rompuy participă și membrii celor două delegații oficiale, relatează Mediafax.

La ora 17:10, este prevăzut ca Traian Băsescu și Herman van Rompuy să susțină declarații de presă.

Președintele Consiliului European urmează să aibă apoi o întrevedere, la ora 17.30, cu premierul Victor Ponta.
Și la finalul întrevederii de la Palatul Victoria vor fi susținute declarații de presă.

UPDATE 17:19 Președintele Traian Băsescu a afirmat că discuția avută cu președintele Consiliului European a fost una „extrem de productivă care a permis înțelegerea fiecărei părți”, iar România este una dintre primele țări care „reușesc să iasă din procedura de deficit excesiv“.

„Am avut o discuție extrem de productivă care a permis înțelegerea fiecărei părți, a pozițiilor pe care le avem la nivelul UE. S-a discutat despre consolidarea Uniunii Economice și Monetare, securitate energetică, combaterea evaziunii fiscale, politica de apărare, politica externă. De asemenea, am abordat în discuțiile cu domnul președinte și probleme de interes direct pentru România: aderarea la spațiul Schengen, Mecanismul de Cooperare și Verificare”, a arătat Băsescu.

De asemenea, a subliniat șeful statului, România este „una din primele țări care reușesc să iasă din procedura de deficit excesiv, din cele circa 20 de țări care se află în această procedură”.

„A fost rezultatul unor măsuri dificile, extrem de dificile pe care eu și Guvernul Boc ni le-am asumat în mai 2010, pe care le-au suportat românii, dar le spun românilor astăzi că pot fi mândri că România a revenit astăzi, din punctul de vedere al credibilității, printre statele care cheltuiesc rezonabil și nu au nevoie să stea cu mâna întinsă nicăieri pentru a-și plăti pensiile și salariile.”

UPDATE 17:24 La rândul lui, președintele Consiliului European a arătat că, în cadrul discuțiilor, s-a abordat subiectul situației din Europa, cu aspectele sale pozitive și negative.

„Vestea bună e că am reușit să ajungem la o stabilitate în zona euro și sunt semne de îmbunătățire a situației economice: au crescut exporturile și deficitul a scăzut în mod considerabil. Vestea proastă este că, de fapt, criza economică persistă și în continuare sunt probleme privind șomajul, în special in rândul tinerilor și ar trebui să ne concentrăm pe acest domeniu, să găsim locuri de muncă”,  a arătat van Rompuy.

 

În ce privește România, preșdintele CE  a precizat că țara noastră „merită să fie felicitată pentru eforturile pe care le-a depus în legătură cu raportul MCV”.

 

„Recomand o colaborare între instituții pentru a scădea nivelul de corupție în România și pentru a întări sistemul judiciar. Pentru ca economia să devină cât mai atractivă pentru investitori. Trebuie să îmbunătățim accesul la noi surse de încredere, o politică în care România este foarte angajată. Trebuie să finalizăm piața energetică internă până la finalul lui 2014, anul viitor, să analizăm cum putem fi mai eficienți din punct de vedere energetic. E timpul să facem progrese decisive pe chestiunile care țin de taxare, mă refer la progres tangibil, concret, care poate fi arătat cetățenilor europeni. Eficiența sistemelor de taxare este esențială. Pentru a trece de la cuvinte la fapte trebuie să combatem eficient paradisurile fiscale, să rezolvăm frauda în domeniul TVA”, a mai declarat Herman van Rompuy, mulțumindu-i totodată președintelui Băsescu pentru distincția Steaua României.