Deputaul PSD, Florin Iordache, a declarat marți, la RFI, că social democrații nu sunt interesați să formeze acum o altă majoritate parlamentară și contrazice afirmația conform căreia PSD urmăreşte să-şi facă “o plasă de siguranţă” prin acceptarea unor parlamentari de la PP-DD.

Nu ne interesează în acest moment crearea unei alte majorităţi. Noi am fost votaţi şi mandataţi pe un anumit proiect de guvernare, împreună cu colegii de la PNL. Într-adevăr foarte mulţi colegi s-au îndreptat către noi, către PSD, pentru că prin proiectul politic pe care PSD-ul ca partid îl oferă dă mai multe garanţii pentru o carieră politică în continuare, dar nu ne interesează în acest moment crearea unei alte majorităţi, adică toate proiectele şi cu tot ceea ce am venit în faţa electoratului am venit împreună cu colegii din PNL, inclusiv ultimul proiect, cel care vizează descentralizarea. Mergem împreună cu ei. În acest moment, PSD-ul nu-i interesat de o altă majoritate„, a precizat Iordache.

Întrebat dacă social democrații se gândesc la formarea altei majorități, deputatul a răspuns că nu poate ști “ce va fi la anul”, dar că “PSD-ul nu e interesat acum de o altă majoritate”, a adăugat Iordache.

“Avem împreună cu colegii proiecte comune, pe care le susţinem şi pe care le discutăm, cum e şi acesta de la Roşia Montană. Că sunt discuţii, nici o problemă, dar putem sta la masă şi să le amendăm împreună”, a spus social-democratul.

De asemenea, deputatul a menționat că PSD nu racolează parlamentarii PP-DD, ci aceștia “sunt nemulţumiţi şi doresc să vină către noi”.

“Dacă sunt de acord cu proiectul politic al nostru şi dacă ne susţin în Parlament, pentru că în Parlament sunt foarte multe legi, discutăm de legi organice, avem colegi care lipsesc şi atunci practic, fiecare vot contează. De aceea este nevoie de orice coleg venit, dar care respectă o anumită logică de partid”, a conchis Iordache.

În ultimul timp, mai multți parlamentari PP-DD au trecut la PSD, iar social-democrații pot forma acum majoritate simplă la Cameră și Senat, fără PNL.