Transportul în comun va deveni, într-un interval de timp rezonabil, gratuit în București, după îndeplinirea câtorva condiții esențiale, a declarat vineri primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea.

„În ciuda declarațiilor politice care combat proiectul meu pentru ca transportul public să devină o alternativă viabilă la călătoria cu autoturismul personal — ca o primă soluție la traficul sufocant — voi demonstra că ce propun este corect și în interesul tuturor bucureștenilor. Am afirmat și întăresc faptul că voi aplica aceste măsuri într-un timp rezonabil”, a precizat Gabriela Firea, într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit acesteia, pașii sunt următorii: bandă proprie pentru autobuzele RATB, taxi și salvări/ pompieri, completarea flotei regiei cu încă minimum 300 autobuze — cele care acum există, dar nu au piese—, continuarea procesului de transformare a regiei în societate comercială a municipalității pentru a putea atrage fonduri europene necesare modernizării, curățenie în autobuze, siguranța călătorilor, aer condiționat vara, gratuitate, pentru început, înainte și după vârfurile orare de trafic.

„Angajații RATB nu au de ce să se îngrijoreze. Eu vreau să creez locuri de muncă, nu să contribui la creșterea șomajului. Toate aceste măsuri înseamnă o bună guvernare locală. Cei care sunt împotrivă fac politică, nu administrație. Eu vreau rezultate pentru bucureșteni și, la fel ca în campanie, nu voi polemiza cu nimeni, voi fi doar în dialog cu locuitorii Capitalei”, a adăugat Firea.