Deputatul PSD Ion Ochi, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, pentru că în perioada în care a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov ar fi aprobat contracte cu dedicaţie, a fost pus sub control judiciar de DNA.

Deputatul Ion Ochi a venit, joi, în jurul orei 11.00, la sediul DNA Braşov, însoţit de doi avocaţi, iar după o jumătate de oră a ieşit, el declarând jurnaliştilor că procurorii au dispus controlul judiciar în cazul său, transmite Mediafax.

S-a dispus controlul judiciar. Mi se pare o măsură firească pe care o au şi alţi coinculpaţi în acest dosar. Voi respecta ceea ce s-a dispus şi mă voi prezenta şi la Poliţie, iar acolo mi se va aduce la cunoştinţă ce măsuri mi se impun. Deocamdată nu ştiu. Am nişte restricţii de a lua legătura cu anumite persoane din dosar şi le voi respecta“, a declarat Ion Ochi.

Deputatul a mai spus că va veni în continuare în Parlament, deoarece nu are nicio restricţie în acest sens.

O să mă duc în continaure la Parlament, pentru că nu am lipsit niciodată şi pentru că le-am promis colegilor mei că nu voi lipsi până la finalul mandatului“, a precizat Ion Ochi.

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Ion Ochi, fiind înregistrate 108 voturi „pentru” şi 152 „împotrivă”.