Consiliul Concurenţei va monitoriza preţurile din magazine încă din luna mai, înainte de aplicarea TVA-ului scăzut la alimente din luna iunie, a declarat într-un interviu pentru RFI preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Trebuie să vedem şi ce se întâmplă înainte (de 1 iunie-n.r.), adică să vedem nivelul de preţuri acum, în luna mai, ca să vedem după aceea cum se reflectă lucrurile în iunie, deci începem din mai această observare, această monitorizare”, a declarat Chirițoiu.

El precizează că se aşteaptă ca reducerea TVA la 9% la alimente să scadă preţurile la raft cu 12 procente.

Noi ne aşteptăm ca reducerea de preţuri la raft să fie apropiată de nivelul maxim, care e 12%. Deci dacă tăiem din TVA diferenţa asta de la 24 la 9, asta reprezintă din preţul la raft cam 12%, deci asta ne aşteptăm să vedem din iunie, preţurile scăzute cu acest procent. În mod normal, piaţa face asta, dar noi putem ajuta piaţa, adică concurenţa care e puternică la noi în ţară între lanţurile de magazine, dar şi dvs., presa şi noi, autorităţile putem ajuta ca lucrurile să meargă bine, dacă monitorizăm acest proces şi dacă le semnalăm oamenilor, consumatorilor, care sunt magazinele care într-adevăr aplică în mod corect această reducere şi dacă sunt cazuri de magazine care să spunem au un comportament mai puţin etic, nu ilegal, dar mai puţin etic”, a declarat președintele Consiliului Concurenței.

Întrebat dacă se aşteaptă ca magazinele să facă înţelegeri între ele, de genul creşterii preţurilor înaintea de luna iunie, Bogdan Chiriţoiu a răspuns: „Nu am genul ăsta de aşteptări. Piaţa e concurenţială în România, deci ei se bat destul de puternic, marile lanţuri de magazine între ele. Noi n-am găsit până acum dovezi că ar exista înţelegeri între ele. Am găsit într-adevăr o serie de lucruri care au fost în neregulă, dar nu de această natură de care spuneţi dvs. şi pentru care am dat amenzi la sfârşitul anului trecut de 35 de milioane de euro, pentru câteva din lanţuri şi furnizorii lor. Deci după o asemenea amendă mă aştept ca aceste companii să fie şi mai atente la modul cum se comportă. Doi, avem experienţa anului trecut, în care reducerea TVA-ului la pâine s-a reflectat în preţurile către consumator”.

„Desigur, nu ne culcăm pe-o ureche, o să fim vigilenţi, o să monitorizăm ce se întâmplă, cum am făcut şi la pâine, dar istoria până acum ne-a arătat că lucrurile au mers bine”, a adăugat şeful Consiliului Concurenţei.

Întrebat dacă era mai bine ca reducerea TVA la alimente să fi fost anunţată doar cu puţin timp înainte de aplicare, Bogdan Chiriţoiu a răspuns: „Nu, nu cred că poţi s-o anunţi în ultimul moment, pentru că trebuie să se şi pregătească, trebuie să-şi schimbe softul sau să-şi introducă schimbările astea de taxe în softuri, contează inventarul pe care şi-l fac. Nu cred că-i normal să şocăm mediul de afaceri„.

Şeful Consiliului Concurenţei avertizează marile lanţuri de magazine că vor plăti scump, dacă vor face înţelegeri între ele.

Noi vom monitoriza ce se întâmplă. Dacă vom avea indicii că de această dată apar înţelegeri între marile lanţuri de magazine, o să deschidem o investigaţie şi chiar dacă ea va dura, ei riscă să primească sancţiuni foarte mari, mai mari decât cele 35 de milioane de euro pe care le-au primit anul trecut. Deci eu cred că avem destule pârghii de intervenţie. Noi i-am sancţionat pentru ce numim noi înţelegeri cu furnizorii lor în cadrul promoţiilor, pe care le-am considerat ca încălcând legea. Sancţiunea pentru o înţelegere între firme concurente, deci un cartel, pleacă de la un nivel de câteva ori mai mare. Vorbim de sancţiuni care sunt cel puţin duble”, a spus Bogdan Chirițoiu.