Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a vorbit joi seara, la Digi24, despre modernizarea satului românesc cu ajutorul fondurilor europene. Acestaa menționat că mândria celor din zona rurală nu a dispărut și că orăşenii să fie conştienţi de importanţa satului românesc.

„Ministerul Agriculturii nu este numai al agriculturii, ci şi al dezvoltării rurale. Am mai spus-o, cea mai mare provocare pentru mine o reprezintă modernizarea satului românesc. Eu sunt şi preşedintele Partidului Conservator şi printre valorile acestui partid, dincolo de familie şi de religie, se numără şi păstrarea tradiţiilor şi de aceea sunt cu atât mai ataşat de satul românesc”, a spus Daniel Constantin.

Ministrul nu crede că trebuie întreprins ceva pentru a reda mândria ţăranilor, deoarece aceasta există „Mai degrabă este nevoie să-l conştientizăm pe cel care trăieşte în mediul urban de importanţa satului românesc, a portului tradiţional şi valorile pe care le avem acolo. Pentru că toate valorile româneşti de-a lungul timpului s-au născut la sat”, a susţinut acesta.

Daniel Constantin a vorbit şi despre interesul pe care numeroase personalităţi, între care şi Prinţul Charles, l-au arătat faţă de dezvoltarea satul românesc.

„Am avut o discuţie foarte interesantă cu Prinţul Charles şi, plecând de la ideile discutate acolo, va exista în viitorul program de dezvoltare rurală un program de dezvoltare a zonei montane în care satul românesc va fi pus în valoare cu ajutorul fondurilor europene”, a mai spus ministrul Agriculturii.