România a înregistrat în ultima perioadă o creștere a vizibilității pe piața chineză, companiile locale fiind interesate să investească în principal în sectorul agricol din țara noastră, datorită avantajelor oferite de mediul de afaceri, dar și de statutul de membru al Uniunii Europene, a declarat, marți, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la atelierul destinat agriculturii din cadrul Forumului Economic și Comercial China – Europa Centrală și de Est.

Firmele din România identifică și colaborează mult mai eficient cu parteneri de afaceri din China, acest fapt datorându-se condițiilor instituționale favorabile recent create și fondurilor importante naționale și comunitare pe care le-am pus la dispoziția acestora pentru modernizare. R.P. Chineză ocupă un loc prioritar în politica României de dezvoltare a relațiilor cu țările din Asia, iar în plan comercial ocupă locul 1 în zona asiatică la total schimburi comerciale (locul 1 atât la export, cât și la import)„, a spus Constantin.

Potrivit șeful MADR, reușita evenimentului de la București depinde „de implicarea noastră în discuții, și apoi în fapte”.

Mă aștept la dezbateri vii și rețele de dialog care să nu se oprească aici. Și mai mult decât orice, mă aștept la realizarea de parteneriate concrete. Salut prezența a peste 250 de participanți, oaspeți de înalt rang și companii cu renume în domeniul lor de activitate, actori necesari în concretizarea creșterii schimburilor comerciale și accesării proiectelor de investiții. Reprezentanții R.P Chineze, în număr de 40, confirmă importanța acordată întâlnirii noastre și determinarea acestora în identificarea partenerilor de afaceri din Europa Centrală și de Est„, a spus Daniel Constantin.