Daniel Constantin, ministrul Agricuturii, a declarat luni că doreşte să realizeze un brand de ţară pentru a proteja produsele româneşti atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională.

„Având în vedere ce s-a întâmplat în acest an, mă refer la scandalul cărnii de cal şi la cel intern cu aflatoxina din lapte, am decis crearea unui brand şi suntem în această perioadă pe cale să identificăm cea mai bună soluţie astfel încât un brand de ţară să protejeze produsele româneşti, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională”, a afirmat ministrul, la grupul PC din Senat.

Acesta a spus că doreşte să fie realizat şi un fond mutual pentru acele riscuri pe care nu le acoperă societăţile de asigurări.

„Pentru că în ultimii ani tot avem probleme, fie legate de secetă, fie legate de pierderi de venit, cred că a sosit momentul să pregătim şi o măsură – un fond mutual care să acopere şi anumite riscuri pe care nu le acoperă societăţile de asigurări. Este cazul şi secetei şi alte cazuri care se înregistrează sau s-au înregistrat dintr-un incident cum a fost cel legat de scandalul laptelui”, a explicat Constantin.

Ministrul a afirmat că până pe 22 aprilie cea mai mare parte a banilor cuveniţi fermierilor au fost achitaţi, în doar o lună fiind plătiți către aceștia 6 miliarde de lei.

Ministrul a atenţionat că pentru perioada 2014 – 2020 România are la dispoziţie pentru a atrage în agricultură 7,2 miliarde euro, în loc de 8,1 miliarde cât a avut până în 2013.

„Dorim să atragem aceste fonduri în zonele unde este mai mare nevoie de ele”, a subliniat Constantin.