Pentru cei care așteaptă o veste bună privitoare la sistemul de învățământ, Remus Pricopie a făcut un anunț: cresc salariile profesorilor. Când anume? Nu se știe, dar se vor mări “pe măsură ce crește economia României”.

Interesant este faptul că, după ce premierul Victor Ponta a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre situația economică a țării și a elogiat progresele făcute de propriul Cabinet, menționând o serie de statistici conexe, ministrul Educației a venit să ofere această explicație.

Practic, în declarațiile sale, Remus Pricopie nu a spus nimic nou. Nu a vorbit despre o eventuală strategie la care dorește să recurgă pentru a-și onora promisiunea, iar mențiunea privitoare la resursele pe care le are în vedere pentru a atinge acest obiectiv a fost cât se poate de ambiguă.

De ce era nevoie de un astfel de mesaj?

În perioada în care întreaga țară urmărea telenovela de la Bacalaureat, scandalul “șpaga de la Bolintineanu” și mult discutata intervenție a polițiștilor și a procurorilor, un nume era adesea rostit de jurnaliști, de părinți, de analiști de tot felul, invitați în studiourile televiziunilor. Toți se întrebau de ce ministrul Educației nu reacționează în fața acestor teribile întâmplări, de ce nu are măcar o apariție, pentru a calma spiritele. Au aflat, ulterior, că avem un ministru al Educației, dar din păcate popularitatea lui s-a datorat nu felului în care a demonstrat că poate gestiona o situație de criză, ci modului absolut original în care schingiuia gramatica limbii române.

Ulterior, ministrul a apărut la Realitatea TV pentru a da explicațiile necesare și mai puțin necesare, dar nu a mai rămas în memoria publicului cu vreo perlă, pentru că descrierea făcută de premierul Ponta a fost mult mai expresivă: “sac de box” al jurnaliștilor. De ce era nevoie să apară un ministru atât de vulnerabil în fața jurnaliștilor?

Probabil că orgoliul său, dorința de a arăta că, după război, poate fi viteaz au avut un rol covârșitor în procesul decizional care s-a încheiat cu o apariție dezastruoasă.

Acum, în timp ce premierul Victor Ponta vorbește despre realizările Guvernului, ministrul Educației pare că nu face altceva decât să urmeze ordinele “de sus”. Declară că salariile vor crește, reia tema relansării economice, a investițiilor străine – la fel ca mulți dintre miniștrii social-democrați, dar o face, din nou, în felul lui.

Ceea ce, probabil, nu înțelege este că, neavând atuurile necesare unui candidat la prezidențiale, nu este indicat să lanseze mesaje tipice campaniilor electorale, adică promisiuni fără nicio bază reală.

“Pe măsură ce companiile străine devin interesate de România, economia românească cunoaște o dezvoltare sustenabilă, iar acest lucru va determina în viitor și o modificare a nivelului de salarizare în sens pozitiv, o promisiune pe care dorim să o onorăm față de profesori și cercetători.”, a declarat Pricopie.

Cu siguranță, orice profesor român a fost extaziat să afle că nivelul de salarizare depinde, iată, de creșterea economică. Informația este cu atât mai prețioasă dacă luăm în considerare termenul propus: “în viitor”.