Românii se tem în principal de creşterea preţurilor, pierderea locurilor de muncă şi diminuarea veniturilor, iar în ceea ce priveşte direcţia în care se îndreaptă ţara un procent de 65,5% consideră că este una greşită, relevă un sondaj INSCOP..

Chestionaţi cu privire la direcţia în care se îndreaptă România, 65,5% dintre respondenţi cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, 22,2% cred că direcţia este bună, iar 12,3% au optat pentru varianta nu ştiu/nu răspund.

În privinţa perspectivelor de viitor, românii sunt îngrijoraţi de: creşterea preţurilor – potrivit unui procent de 29,5% în luna iulie, faţă de 34,2% în februarie; pierderea locului de muncă – 28,6% în iulie faţă de 22,4% în februarie; diminuarea veniturilor – 17,5% în iulie faţă de 15,9% în februarie; înrăutăţirea stării de sănătate – 15,3% în iulie faţă de 15,1% în februarie; calamităţi naturale – 2,8% în iulie faţă de 2,9% în februarie; posibilitatea unui conflict/război în zonă – 1,4% în iulie faţă de 2,1% în februarie.

Pe de altă parte, 2,5% dintre respondenţi au declarat, în luna iulie, că nu sunt îngrijoraţi de viitor, răspuns care în luna februarie a fost dat de un procent de 2,9%, în timp ce 1,4% declară alte motive de îngrijorare (faţă de 2,3% în februarie).

83% dintre cei chestionaţi spun că preţul energiei şi al carburanţilor a crescut faţă de anul trecut, 12% cred că preţurile sunt la fel şi doar 2,5% considerând că sunt mai mici.

Costurile energiei şi al carburanţilor sunt, în opinia a 58,3% dintre subiecţii sondajului, mai mari decât în alte ţări europene, în timp ce 22,5% cred că sunt la fel ca în majoritatea statelor europene, iar 9,2% consideră că sunt mai mici şi 10% nu au o opinie formată asupra problemei.

În ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor cu energia, în medie, românii consumă 51,4% din venitul mediu al gospodăriei pe energie electrică, gaz, agent termic şi carburanţi în lunile de iarnă şi 31,3% vara.

Astfel, iarna, 13,1% dintre români consumă între 0-25% din venitul gospodăriei pe energie şi carburanţi, 43% consumă între un sfert şi o jumătate din venitul gospodăriei, 28,5% consumă între jumătate şi trei sferturi din venit, iar 15,3% consumă peste trei sferturi din banii gospodăriei pe energie şi carburanţi.

Pe perioada verii, 46,3% din populaţie consumă pe energie şi combustibili până în 25% din venituri, 42,6% consumă vara între un sfert şi o jumătate din venitul gospodăriei cu energia şi combustibilul, iar 9,9% consumă între 50 şi 75% din venit, în timp ce 1,2% dintre români consumă vara peste 75% din venitul gospodăriei pe energie şi carburanţi.