Conservatorii britanici urmează să-i ceară marţi premierului David Cameron să nu deschidă frontierele migranţilor din România şi Bulgaria, numeroşi parlamentari din cadrul puterii unindu-se în jurul unui plan de prelungire a restricţiilor până în 2018.

Potrivit publicaţiei, zeci de parlamentari conservatori ar urma să susţină măsura şi să exercite o uriaşă presiune asupra premierului ca acesta să sfideze Uniunea Europeană (UE) pe tema reglementărilor cu privire la libertatea de mişcare. Propunerea urmează să fie prezentată unei comisii de parlamentari marţi şi poate fi supusă unui vot în Camera Comunelor în decurs de câteva săptămâni, relatează dailymail.co.uk.

Nigel Mills, un deputat din Amber Valley, în Derbyshire, este conducătorul acestei campanii. În cazul în care propunerile sale de modificare a legii migrării (Immigration Bill) vor fi adoptate în Camera Comunelor, restricţiile pe piaţa muncii impuse românilor şi bulgarilor, care vor fi anulate la 1 ianuarie 2014, ar urma să fie prelungite până la sfârşitul lui decembrie 2018, precizează Daily Mail. Acest lucru va provoca furie şi eventual măsuri judiciare din partea Bruxelles-ului, adaugă publicaţia.

Susţinătorii iniţiativei afirmă, însă, că măsura va împidica exercitarea unor presiuni uriaşe asupra serviciilor publice, inclusiv asupra Sistemului Naţional britanic de Sănătate (NHS) şi pieţii muncii, într-o perioadă în care numeroşi britanici se confruntă cu şomajul. Ea-i va permite totodată lui Cameron să adopte o poziţie fermă în două probleme considerate cruciale de susţinătorii săi, şi anume Europa şi migrarea, în contextul în care este acuzat că pierde teren în faţa UKIP, o formaţiune naţionalistă xenofobă.

Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Interne a declarat în noaptea de luni spre marţi că Guvernul a prelungit controalele tranzitorii pe perioada maximă, până la 31 decembrie 2013, şi că „nu este posibilă prelungirea lor, conform prevederilor Tratatului de aderare negociat de Guvernul anterior”. El a adăugat că Executivul se concentrează asupra reducerii „abuzurilor asupra libertăţii de mişcare între statele membre şi abordării factorilor care atrag imigranţi europeni în Marea Britanie”, vizând un control dur asupra accesului la ajutoare şi servicii sociale pentru „protecţia” ţării.