Comuna Greci, situată în imediata aproapiere a Munţilor Măcin, cei mai vechi din Europa, va avea cel mai mare centru de informare turistică din România, potrivit autorităţilor tulcene lucrările de realizare a fundaţiei începând deja, relatează Agerpres.

Contractul pentru realizarea Centrului de informare turistică a fost semnat la mijlocul lunii octombrie a anului trecut şi face parte din proiectul “Conservarea speciilor şi habitatelor caracteristice bioregiunii stepice din zona Munţilor Măcin”, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu cu 17,22 milioane de lei.

Centrul de informare turistică va avea o suprafaţă construită desfăşurată de 1.158 de metri pătraţi, terenul acordat de Primăria comunei Greci pentru realizarea obiectivului fiind de 1.801 metri pătraţi.

Termenul de finalizare a construcţiei este decembrie 2014 la un interval de un an urmând să putem inaugura noul obiectiv din comuna Greci”, a afirmat managerul de proiect din cadrul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului (APNMM), Viorica Oancea.

Potrivit APNMM, centrul va pune la dispoziţia turiştilor informaţii nu numai despre cei mai vechi munţi din Europa, ci şi despre bioregiunea stepică, în spaţiile amenajate din acesta urmând să fie prezentate on line imagini cu specii protejate la nivel internaţional, dar şi tradiţii ale locuitorilor din aria naturală protejată.

În cadrul proiectului demarat încă din anul 2012 de APNMM a fost amenajat cel de-al şaptelea traseu tematic din Parcul Naţional, Valea Jijilei-Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, la biblioteca din satul tulcean Smârdan a fost amplasat un infochioşc cu informaţii despre Munţii Măcinului, iar pe traseele din parc au fost montate 30 de semne de orientare pentru turişti.