Companiile indiene sunt interesate de investiţii în România, în special în construirea unor mari depozite de materii prime şi materiale, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, remis marţi Agerpres.

“Sistemul cameral are un rol important în promovarea oportunităţilor de afaceri oferite de industria textilă, o industrie cu tradiţie în România”, a declarat Sorin Dimitriu, preşedintele CCIB, în cadrul întâlnirii de lucru cu secretarul adjunct pentru exporturi din Ministerul Textilelor din India, V. Srinivas, care a fost însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri din domeniul textil.

La eveniment au participat, de asemenea, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Dan Enache, şi reprezentanţi ai unor firme româneşti ce activează în industria uşoară, membre ale Polului de Competitivitate în Industria Textilă şi Confecţii (NOATEX).

Principalul obiectiv al acestei întâlniri a vizat identificarea unor formule viabile de cooperare româno-indiană în domeniul industriei uşoare. În acest context, preşedintele CCIB a subliniat că poziţia geostrategică a ţării noastre oferă deschidere nu numai către ţările membre UE, ci şi către spaţiul ex-sovietic, unde există cerere pentru produse textile.

Interes pentru cooperare au manifestat şi reprezentanţii companiilor româneşti care au punctat faptul că o bună oportunitate de investiţii a firmelor indiene în ţara noastră o constituie filaturile şi vopsitoriile.

Aceasta ar permite adaptarea rapidă a companiilor româneşti producătoare de textile la solicitările clienţilor (majoritatea din vestul Europei), iar celor indiene, oportunitatea de a-şi dezvolta afacerile pe continentul european.

În cadrul acestei întâlniri de lucru, au avut loc prezentări ale NOATEX şi ale Clusterului Romanian Textile Concept (printre ai cărui membri fondatori se află şi CCIB). Oamenii de afaceri români, aflaţi la început de drum în ceea ce priveşte conlucrarea la nivelul unui cluster, şi-au exprimat dorinţa de a beneficia de un transfer de bune practici în domeniu de la partenerii indieni.

Delegaţia indiană s-a aflat la Bucureşti cu prilejul lucrărilor Grupului mixt de lucru româno-indian în domeniul textilelor.