Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (PE) a adoptat propunerea ca România, alături de Slovacia, să beneficieze de un an în plus pentru a cheltui fonduri europene aferente perioadei 2007-2013, ultimul pas în acest sens fiind votul plenului PE, a anunţat premierul Victor Ponta.

„Am primit o veste foarte bună pentru România: Comisia Regională a Parlamentului European a adoptat propunerea Comisiei şi Consiliului de a accepta regula «N plus trei» pentru România şi Slovacia. Aceasta este o veste foarte bună pentru noi, ultimul pas va fi votul în plenul Parlamentului European. România va avea astfel oportunitatea de a utiliza mai bine resursele financiare pentru perioada 2007-2013 şi de a se pregăti mai bine pentru perioada 2014-2020”, a anunţat Ponta, aflat în vizită oficială în Lituania, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

În luna mai, premierul a anunţat că România, alături de Slovacia, ar putea beneficia de un an în plus pentru a cheltui fondurile disponibile pentru perioada 2007-2013, potrivit unei propuneri a Comisiei Europene ce oferă o mai mare libertate de a cheltui şi de a solicita bani de la UE, precum şi reducerea riscului de pierdere a sumelor.

„Este propunerea oficială a Comisiei privind acordarea pentru România şi Slovacia a unui sistem special de absorbţie a fondurilor de coeziune disponibile în perioada 2007-2013 pe sistemul «N plus trei». De fapt, mai câştigăm un an în care putem depune proiecte, practic putând să recuperăm anii 2010-2011, care au fost pierduţi pentru accesarea de fonduri europene, şi în acest fel pericolul de dezangajare a unor fonduri este, să zic, îndepărtat, iar posibilitatea noastră de a avea un grad de absorbţie finală, mult mai mare decât credeam în acest moment, devine efectivă”, a spus atunci Ponta.