Implantat la Prahova de la Călărași de însuși Iulian Dumitrescu, al cărui apropiat era pe vremea când acesta era parlamentar de Călărași, Marian Iorga se află la un pas de pușcărie, după ce noi și noi persoane au dezvăluit procurorilor DNA faptele comise de acesta.

Astfel, Marian Iorga este acuzat că a luat mită în hectare de pământ, dar şi sume impresionante de bani, de ordinul zecilor de mii de euro, maşini scumpe, aparatură electrocasnică (televizor şi centrală de apartament), dar nu ar fi refuzat nici cadouri mai mici, cum ar fi baloţi de lucernă, alimente (carne de vânat şi cereale), vacanţe în Bulgaria, mese festive la restaurante de lux şi cazare gratuită la pensiuni din România, inclusiv favoruri sexuale de la poliţiste. 

Toate aceste „daruri” erau solicitate şi primite pe de o parte din partea poliţiştilor subalterni pentru ca aceştia să promoveze în funcţie şi chiar să rămână în funcţie şi pe de altă parte din partea unor oameni de afaceri cărora comisarul şef Marian Iorga le promisese protecţie. 

În prezent, Iorga este tras pe linie moartă. Din iulie 2021, atunci când DNA a început urmărirea penală „in personam”, ofiţerul a fost mutat la Şcoala de Agenţi de Poliţie de la Câmpina, la departamentul „Tradiţii”. Până să ajungă în această situaţie, poliţistul a reuşit să facă o avere serioasă, dacă este să ne luăm după acuzaţiile prezente în ordonanţa DNA.

Comisarul anchetat îl va da în primire pe Iulian Dumitrescu? 

Documentul citat de ziarul Adevărul se deschide cu o faptă extrem de gravă care ar putea avea consecinţe serioase în întreg Ministerul de Interne. Din martie 2017, DGA s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia unor ofiţeri care ar fi obţinut posturi de conducere oferind bani grei comisarului şef Iorga, influent date fiind vechile sale relaţii din MAI. Emil Manta, colonel în rezervă, fost director pentru logistică la Şcoala de agenţi „Vasile Lascăr” Câmpina şi Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, ar fi recunoscut la o partidă de vânătoare că a dat bani pentru a obţine o funcţie de conducere pentru fiul său poliţist. Într-o situaţie similară s-ar afla şi alţi doi colegi ai acestuia. „MANTA ANDREI MIHAI, mutat de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (D.G.P.M.B.) în 01.08.2016, iar, din data de 01.12.2016, este şef Serviciu Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase; IOAN IONUŢ CĂTĂLIN, mutat de la D.G.P.M.B. în 10.03.2016, iar, din data de 09.09.2016, şef Serviciu Investigarea Criminalităţii Economice (S.I.C.E.); DOBRE BOGDAN, mutat de la Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Călăraşi în data de 15.05.2016, în funcţia de ofiţer specialist 1 la Serviciul Ordine Publică, şi împuternicit şef birou Centru de Reţinere şi Arest Preventiv). În sprijinul acestei informaţii, numitul MANTA EMIL (tatăl inspectorului principal MANTA ANDREI MIHAI, colonel în rezervă, fost director pentru logistică la Şcoala de agenţi „Vasile Lascăr” Câmpina şi Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”), ar fi recunoscut în cadrul unei discuţii purtate la o partidă de vânătoare că partea din această sumă, aferentă fiului său, ar fi plătit-o el”, se arată în ordonanţa procurorilor. Este doar o mică parte din lunga serie de acuzaţii pe care procurorii DNA le-au reţinut în ordonanţă. Marian Iorga era un apropiat al senatorului PNL Iulian Dumitrescu, fiind considerat un executant al acestuia din urmă. Rămâne de văzut dacă Marian Iorga va lua ani de pușcărie pentru faptele comise de el sau va încerca o negociere cu procurorii DNA. Iorga știe multe lucruri despre interesele senatorului Dumitrescu nu doar în județul Călărași, ci și în Prahova.