Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, că vânzarea la licitaţie a licenţelor audiovizuale ale Radio Guerrilla şi ale televiziunii The Money Channel este ilegală, precizând că aceste licenţe vor fi retrase de Consiliu în cazul în care ele vor fi tranzacţionate prin licitaţie.

Societatea Realitatea Media SA, aflată în insolvenţă, a anunţat că va vinde la licitaţie, prin administratorul său judiciar, HM Expert IPURL, licenţele audiovizuale ale postului Radio Guerrilla şi licenţa audiovizuală a televiziunii The Money Channel. Potrivit unor anunţuri postate pe site-ul HM Expert IPURL, licitaţiile se vor desfăşura săptămânal, în fiecare zi de luni, de la ora 13.00, la sediul administratorului judiciar.

Anunţul vânzării la licitaţie a licenţelor Radio Guerrilla şi The Money Channel a fost analizat în şedinţa de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Prezentă la şedinţa CNA de marţi, Mura Frânculescu, directorul executiv al Realitatea Media, a declarat că şi ea a aflat din presă de anunţul administratorului judiciar privind vânzarea la licitaţie a licenţelor audiovizuale ale Radio Guerrilla şi ale The Money Channel. „Nu am putut să o contactez pe doamna administrator judiciar, nici nu stă în prerogativele mele acest lucru (…) Ar trebui să înţelegeţi situaţia şi să separăm lucrurile, partea redacţională de cea administrativă”, a spus Mura Frânculescu.

Ea i-a rugat pe membrii CNA ca, în cazul în care decid să discute în şedinţă subiectul vânzării la licitaţie a acestor licenţe, să îi solicite să vină în faţa Consiliului administratorului judiciar al Realitatea Media, „pentru a explica neclarităţile”.

Narcisa Iorga, membru al CNA, a întrebat-o pe Mura Frânculescu cum priveşte respectivul anunţ despre vânzarea la licitaţie.

„Legea audiovizualului stipulează foarte clar ce înseamnă cedarea de licenţe, nu vânzarea de licenţe (…) Eu cred că lucrurile astea trebuie decise în adunările generale ale creditorilor şi acolo trebuie să se decidă şi să se discute”, a spus Mura Frânculescu.