Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat marţi cu somaţie publică, postul Antena 1, din cauza încălcării prevederilor audiovizuale referitoare la asigurarea informării corecte.

Propunerea a fost făcută de Radu Călin Cristea, membru al CNA, decizia fiind luată la al treilea tur de vot, în defavoarea propunerii lui Florin Gabrea, care a propus sancţionarea postului cu 5.000 de lei.

Potrivit articolului 65, alineatul 1, litera b, din Codul de reglementare în audiovizual, în emisiunile de ştiri şi dezbateri, între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul trebuie să existe o conexiune reală.

În reclamaţie se arată că postul Antena 1 a difuzat, în cadrul emisiunii Observator, difuzate pe data de 9 mai, o informaţie referitoare la un călugăr care ar fi fugit cu banii credincioşilor şi care ar fi făcut parte, înainte de a alege calea mănăstirii, din trupa “Veveriţele Vesele”, folosindu-se imagini cu membri ai formaţiei.

Potrivit raportului de monitorizare al CNA, “au fost difuzate imagini ale petenţilor alternând cu cele ale unui călugăr în sutană sau în travesti, deşi ştirea s-a referit la un călugăr acuzat de furt”.