Președintele Traian Băsescu a declarat joi, înaintea plecării la Consiliul European, că îi „pare rău” pentru români că au de ales între “o marionetă a PSD-uluii” și un candidat care poate fi declarat incompatibil după câștigarea alegerilor prezidențiale, subliniind că, după expirarea mandatului, nu mai vai rămâne “nici un minut” la Cotroceni.

Deci, deşi suntem cu doi candidaţi aflaţi în fruntea sondajelor care niciunul nu este bun pentru Preşedinţia României, eu nu pot să mai rămân nici o zi după ce mi se termină mandatul constituţional. Deci mi-aş dori mult ca acest subiect să nu mai fie un subiect de dezbatere, pentru că nu are fond problema şi nici nu îmi doresc. Îmi doresc să îmi exercit mandatul până în ultima zi, aşa cum prevede Constituţia, şi cu exercitarea tuturor prerogativelor, dar în niciun caz nu îmi doresc să îmi prelungesc mandatul nici măcar cu o zi. Îmi pare rău pentru români că au de ales între o marionetă a PSD-ului şi un alt candidat care, din păcate, din dorinţa de a parveni în funcţii cu orice preţ, nu a ţinut cont că asupra lui plana riscul incompatibilităţii, care se poate manifesta inclusiv după începerea mandatului. O decizie a instanţei de incompatibilitate după validarea mandatului şi după începerea exercitării funcţiei suspendă exercitarea funcţiei de către preşedinte. Este situaţia pe care o blamăm toţi cei responsabili, inclusiv legat de parlamentarii care au fost constataţi prin hotărâri definitive şi irevocabile a fi incompatibili şi le cerem să îşi înceteze mandatul de parlamentari, chiar dacă ei erau consilieri la momentul la care au fost în această situaţie”, a spus Băsescu.

Șeful statului a precizat că mandatul său se încheie pe 21 decembrie, la ora 24:00 și că nu există articol constituţional care să permită preşedintelui în exerciţiu să îşi prelungească mandatul nici măcar cu o zi.

Aş vrea să spun foarte clar: indiferent ce se întâmplă în competiţia prezidenţială, mandatul meu se termină pe 21 decembrie, la ora 24:00. Deci, pe 22 altcineva trebuie să fie la Palatul Cotroceni, ori un nou ales, ori preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor sau, mă rog, cum vor fi jocurile, având în vedere că preşedintele Senatului este şi el un candidat. Deci, mandatul meu se încheie pe data de 21, la ora 24:00, şi de pe 22 ar trebui să fie un al preşedinte la Cotroceni. Nu există articol constituţional care să permită preşedintelui în exerciţiu să îşi prelungească mandatul nici măcar cu o zi. Nu există un astfel de articol constituţional sau legal, doar – Doamne fereşte! – în situaţii de război. (…) Deci, vă rog, plecaţi de la premisa că nu pot costituţional să rămân nici măcar o oră după data de 21, ora 24:00. Ar fi exercitare ilegală de mandat de preşedinte al României şi în niciun caz nu voi abandona principiul pe care l-am avut în cei zece ani de a respecta Constituţia şi de a mă apăra cu Constituţia. Deci, în cele două zile în care lipsesc rog să nu se mai speculeze pe tema cât rămâne Băsescu după data de 21. Îi liniştesc pe toţi, nu rămân nici un minut”, a mai spus Băsescu.