Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat joi, la Mediaș, că „deocamdată” el este „șeful” în partid.

Întrebat ce se va întâmpla cu șefia partidului, Ponta a răspuns: „Deocamdată eu sunt șeful PSD-ului și o să vă anunț”. Liderul social-democrat nu a mai făcut alte declarații.

Premierul a participat joi, la Mediaș, la aniversarea unui secol de transport de gaze naturale în România. El a fost însoțit la Mediaș de vicepremierul Liviu Dragnea, președintele executiv al PSD, precum și de ministrul Transporturilor, Ioan Rus.