Președintele Traian Băsescu solicită Parlamentului reexaminarea legii prin care primarii și președinții de consilii județene sunt reprezentanții orașelor și județelor în adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, motivând că acest act normativ ar avea un impact negativ și ar diminua activitatea ANI, venind în contradicție cu recomandările din MCV.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat luni cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 pe care a transmis-o președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Președintele Băsescu arată în cererea de reexaminare că prin legea aflată la promulgare, primarilor și președinților consiliilor județene li se acordă calitatea de reprezentanți ai comunelor, ai orașelor, respectiv, ai municipiilor și județelor, în adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilități publice. Totodată, potrivit noii legi, primarii și președinții consiliilor județene își pot delega, prin dispoziție, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociației.

El mai precizează că, potrivit legislației în vigoare (art. 37 și 92 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001), persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităților administrativ-teritoriale în asemenea asociații sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului județean în condițiile respectării regimului incompatibilităților și al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Considerăm că adoptarea acestui act normativ nu este oportună deoarece participarea primarilor și a președinților consiliilor județene în organele de conducere ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară amintite nu se justifică în mod obiectiv. Mai mult, soluția legislativă propusă ar avea un impact negativ deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilităților„, susține șeful statului.

Președintele Băsescu subliniază că efectul noului text de lege este că Agenția Națională de Integritate nu va mai putea constata incompatibilitatea primarilor și a președinților consiliilor județene care vor face parte din organele de conducere ale acestor asociații.

El solicită reexaminarea legii trimise la promulgare, în sensul respingerii sale.