Un petrolier care are la bord inclusiv trei marinari români a fost vizat duminică de un „atac militar aerian de origine necunoscută” în portul Derna, fief islamist din estul Libiei, a anunţat luni paza de coastă greacă, precizând că doi membri ai echipajului au murit, relatează Mediafax.

Una dintre victime este un grec în vârstă de 29 de ani, în timp ce naţionalitatea celeilalte nu a fost precizată. Bombardamentul s-a soldat şi cu doi răniţi dintre cei 26 de membri ai echipajului petrolierului Araevo ce naviga sub pavilion liberian, potrivit aceleiaşi surse.

Atacul a avut loc în cursul serii, iar petrolierul efectua o cursă internă şi era ancorat cu 1.600 de tone de petrol în rezervoare în momentul în care a fost atacat, relatează AFP, potrivit Mediafax. Dintre cei 26 de membri ai echipajului, 21 sunt filipinezi, trei greci şi trei români.

Controlată de miliţii, Libia este condusă de două Parlamente şi două Guverne rivale, unul apropiat miliţiilor islamiste Fajr Libya (Zorii Libiei) şi celălalt recunoscut de comunitatea internaţională, cu sediul la Tobruk, în apropiere de frontiera cu Egiptul.