Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, joi, că nu are de ce să se rupă coaliţia guvernamentală din cauza divergenţelor de opinie dintre liberali şi social-democraţi pe tema proiectului Roşia Montană.

„Eu cred că da. Cu toate că senatorul Teodor Atanasiu, care cunoaşte foarte bine chestiunea asta de foarte multă vreme şi care este în permanenţă în legătură cu cei de acolo şi care este pro exploatarea de la Roşia Montană, deci nu este vreun ecologist, spune până şi el că această formă a proiectului nu este cea mai fericită. De ce să nu mai existe coaliţia guvernamentală? În fond, această coaliţie guvernamentală este construită în jurul unui program de guvernare în care nu angajam că vom face proiectul Roşia Montană, poate nici dimpotrivă, dar mai degrabă erau acolo exprimate nişte mari rezerve, în principal pe linia PSD-ului. Nu noi am fost campionii ecologismului de conjunctură”, a declarat Antonescu, într-un interviu pentru „Adevărul”, întrebat dacă va rămâne actuala coaliţie guvernamentală, în contextul în care PNL votează împotriva proiectului Roşia Montană.

El a subliniat că atunci când se spune că fiecare votează în Parlament cum ştie, înseamnă că nu a existat un angajament în coaliţia guvernamentală pe tema respectivă.

Despre relaţia sa cu premierul Victor Ponta, Antonescu a afirmat: „Relaţia mea cu Victor Ponta este una normală, dar relaţia mea s-a bazat întotdeauna pe onestitate, pe transparenţă, pe asumarea unui mod diferit de Traian Băsescu şi camarila lui de a face politică”.

El a adăugat că relaţia cu Ponta s-a bazat pe „opţiuni cinstite, la vedere”, exprimându-şi speranţa că ceea ce s-a întâmplat recent referitor la proiectul Roşia Montană a fost „un accident”, iar lucrurile vor reveni la normal.