Negociatorii de la FMI au cerut includerea în acordul refăcut cu România ca Guvernul să se angajeze ca, până în 2016, să nu mai fie companii cu capital majoritar de stat, cu excepţia unor domenii strategice. În cele din urmă s-a renunţat la această clauză, a declarat ministrul Economiei Varujan Vosganian.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că este nevoie de un angajament politic pentru ca în 2016 statul să mai deţină participaţii majoritare doar la unele companii energetice şi din domeniul apărării.

„Ar trebui un angajament politic ca până la finalul mandatului, în 2016, să nu mai fie companii cu capital majoritar de stat. Am spus şi FMI, care a cerut includerea în acordul refăcut a acestui angajament, dar până la urmă s-a renunţat. Am spus ca în doi ani să nu mai existe în România, cu excepţia unei zone din energie şi nucleului de securitate, companii cu capital majoritar de stat”, a declarat Vosganian citat de Mediafax.

Pe de altă parte, prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Daniel Dăianu, prezent la aceeaşi conferinţă pe tema pieţei de capital, a afirmat că statul ar trebui să păstreze controlul la companiile din domeniul energiei şi să vândă la bursă pachete mici de acţiuni la societăţile respective.

„În domeniul energiei cred că statul trebuie să păstreze controlul. Sunt adeptul vânzării unor pachete minoritare. Sunt companii bune, trebuie doar eficientizate. (…) Este o nevoie acută să se atragă companii private (pe piaţa de capital – n.n.)”, a spus Dăianu.

Vosganian consideră că statul ar trebui să protejeze economia de volatilitatea din afara ţării, propunând printre măsuri redimensionarea TVA şi contribuţiilor şi o relaxare a condiţiilor de creditare.

Vosganian a arătat că autorităţile încearcă să aducă la bursă cât mai multe companii. Ultima încercare de privatizare prin listarea pe bursă este aceea a Nuclearelectrica, aflată în proces de subscriere până la 20 septembrie.