Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că temerea sa este ca la finalul „epocii Băsescu” să nu existe o întoarcere la momentul 2004, potrivit Mediafax. Liberalul a precizat că „există acum semnele unui asemenea pericol”, făcând referire la „un tip de autoritarism, la un tip de clientelă, la un tip de demagogie”.

„În toată această perioadă a epocii Băsescu – eu fiind un opozant de dată foarte timpurie – mi-am pus mereu problema ca atunci când vom ieşi din această perioadă va trebui să fim extrem de atenţi ca să ieşim pe la ieşire, nu pe la intrare. Cu alte cuvinte, vrem să terminăm cu epoca Băsescu, şi se va termina, dar asta nu înseamnă că e voie să ne întoarcem sub vreun singur aspect în 2004”, a afirmat Antonescu.

El a fost întrebat dacă se teme că există „semne” în acest sens.

„Există întotdeauna într-o societate precum cea românească şi există acum semne ale unui asemenea pericol, (…) există oameni care cred că până la sfârşitul lui 2004 era bine, şi nu era bine deloc”, a răspuns liderul PNL.

De asemenea, Antonescu a fost întrebat la ce anume se referă.

„La un tip de autoritarism, la un tip de clientelă, la un tip de demagogie, la un tip de paralizie a justiţiei. (…) Întotdeauna am avut undeva această teamă că atunci când ieşim, trebuie să ieşim în partea aialaltă, nu de unde s-a plecat”, a mai afirmat liderul PNL.