Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, atrage atenţia Uniunii Social Liberale că o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu „ar şterge România de pe harta ţărilor civilizate” şi ar aduce „prejudicii majore” românilor.

„Vocea autorizată a USL în materie de suspendare, Dan Voiculescu, cere din nou suspendarea preşedintelui la un an de la lovitura de stat care a aruncat România în aer. De câte ori este chemat să dea socoteală în faţa procurorilor şi judecătorilor pentru faptele sale penale, Voiculescu cere suspendarea preşedintelui României. Atragem atenţia USL că o nouă suspendare ar şterge România de pe harta ţărilor civilizate şi ar aduce prejudicii majore celor 22 de milioane de români”, afirmă Preda, potrivit unui comunicat al Fundaţiei Mişcarea Populară, citat de Agerpres.

Preda le cere co-preşedinţilor USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, să îşi exprime poziţiile faţă de declaraţia lui Dan Voiculescu privind suspendarea preşedintelui.

„Le cerem domnilor Ponta şi Antonescu să le spună românilor dacă pregătesc alături de Dan Voiculescu o nouă lovitură de stat sau au învăţat ceva din lecţia din 2012. Cerem Comisiei Europene şi Comisiei de la Veneţia să evalueze seriozitatea premierului şi angajamentele anunţate de prim-ministrul Victor Ponta privind funcţionarea statului de drept în România”, mai susţine Preda.

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat, luni seară, că dacă ar depinde de el preşedintele Traian Băsescu ar fi suspendat „mâine” din nou.

„Eu am fost autorul a două suspendări, am participat cât am putut de activ la procesul de demitere, s-ar părea că nu am fost suficient de prevăzător, de analitic, motiv pentru care nu am reuşit, dar ce ştiu eu este că România cu Traian Băsescu pe funcţia de preşedinte nu are decât de pierdut. Dacă ar depinde de mine aş face-o mâine (n.r.- a treia suspendare a preşedintelui Traian Băsescu). PC ar vota, dar PC singur nu are o majoritate care să poată să-i permită acest lucru. Dacă şi PNL va fi de acord şi dacă împreună vom convinge şi PSD să fie de acord sigur că o vom face. Nu am iniţiat o discuţie, cu dragă inimă mă gândesc să o iniţiez, numai că aştept să clarificăm întâi lucrurile cu partenerii noştri ca să nu repetăm istoria din 2012. Dacă aceste lucruri pot fi clarificate, nu cred că mai e o piedică ca domnul Traian Băsescu să-şi termine mandatul înainte de termen”, a spus Voiculescu într-o emisiune televizată.

El a adăugat că subiectul va fi dezbătut în cadrul USL şi se va lua decizia „cea mai înţeleaptă”.