Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a anunţat, marţi, în plen, că dezbaterile din Parlament asupra strategiei naţionale de apărare vor avea loc, cu toate că membrii comisiilor de politică externă nu au avut cvorum pentru a da un aviz, arătând că premierul interimar va fi prezent.

Zgonea a făcut această precizare înaintea şedinţei de plen, după o consultare cu liderii grupurilor parlamentare.

Am avut o consultare cu liderii grupurilor parlamentare. Comisiile de politică externă trebuiau să dea un aviz pe strategia naţională de apărare, avizul este consultativ astfel încât, conform regulamentul, noi suntem obligaţi să dezbatem astăzi strategia naţională de apărare. Conform ultimelor modificări nu avem nevoie, la începutul şedinţei, de cvorum, ci doar la vot, când se face proiectul de hotărâre ar trebui să fim jumătate plus unu„, a spus Zgonea, citat de Mediafax.

El a arătat că l-a informat pe premierul interimar Gabriel Oprea despre acest lucru şi acesta a comunicat că va fi prezentz în plen de la ora 13,30, pentru a susţine punctul de vedere al guvernului în privinţa strategiei naţionale de apărare.

La şedinţa plenului reunit sunt prezenţi 320 din cei 554 membri ai Legislativului.