Partea a doua a seriei „Wild Carpathia”, care promoveză România şi include interviuri cu principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, va avea premiera la nivel european, inclusiv în România, pe televiziunea internaţională Travel Channel, pe 5 septembrie, de la ora 19:00.

În Marea Britanie, partea a doua a seriei „Wild Carpathia” a avut premiera pe 2 septembrie, de la ora 19:00, pe Travel Channel, urmând să fie reluată pe 6 septembrie, de la ora 20:00.

Compania Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel, şi ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, au anunţat, pe 19 aprilie, că miniseria „Wild Carpathia” va continua cu două părţi noi. Prima parte a miniseriei „Wild Carpathia” – ce a inclus un interviu în care prinţul Charles promova Transilvania – a fost lansată în octombrie 2011 şi a fost difuzată la nivel internaţional, inclusiv în România.

În acest context, Alasdair Grant, coproducător al „Wild Carpathia” şi cel care semnează imaginea acestei miniserii, a declarat că cele două noi părţi vor fi centrate pe Munţii Carpaţi. Gazda acestora va fi tot Charlie Ottley, cel care a prezentat şi prima parte a acestei miniserii.

Potrivit lui Alasdair Grant, cel de-al doilea episod are titlul „Wild Carpathia – From the Mountains To The Sea” (De la munţi până la mare, n.n.) şi va fi o călătorie de la Porţile de Fier până în Delta Dunării, care va include prezentarea unor locuri de pe Valea Oltului, a Munţilor Făgăraş, a Castelului Peleş şi a mănăstirii Cozia. De asemenea, documentarul include şi prezentarea unor localităţi din Delta Dunării.

Totodată, Alasdair Grant a declarat că în septembrie partea a doua a seriei „Wild Carpathia” va fi difuzată în 120 de ţări, în 19 limbi. „Va fi o imensă campanie de promovare a imaginii României şi sperăm că va încuraja turiştii să meargă să descopere ultima mare regiune sălbatică din Europa”, a spus Alasdair Grant.

Pe de altă parte, Alasdair Grant a spus că ultima parte a seriei „Wild Carpathia”, cea de-a treia, va include un interviu cu prinţul Charles al Marii Britanii şi va fi difuzată la nivel internaţional în luna noiembrie.

Ideea care a stat la baza scenariului noilor episoade a fost dezvoltată de The European Nature Trust/ Fondul European pentru Natură, o organizaţie înfiinţată în anul 2001, de Paul Lister, pentru a ajuta la păstrarea şi restaurarea ultimelor areale de sălbăticie şi a habitatelor degradate în Europa. Noile episoade vor fi produse de Almond Films, potrivit unui comunicat, pe 19 aprilie, de compania Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel.