Liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochiţoiu, şi majoritatea membrilor acestui grup au demisionat din partid, urmând să se înscrie într-o formaţiune din actuala majoritate.

Haralambrie Vochiţoiu a făcut acest anunţ într-o declaraţie citată de Mediafax, el susţinând că decizia a fost luată deoarece exista riscul ca grupul PPDD din senat să se desfiinţeze.

Potrivit lui Vochiţoiu, decizia de a demisiona din PPDD a fost una colectivă, majoritatea senatorilor acestui partid optând să se înscrie într-o formaţiune din arcul guvernamental, al cărui nume Vochiţoiu a evitat să îl menţioneze în absenţa unui comunicat oficial din partea respectivei formaţiuni politice: „Aş dori ca acest partid să oficializeze chestiunea aceasta, cu un comunicat oficial„.

Vochiţoiu a explicat că a luat această decizie pentru că la Senat grupul parlamentar al PPDD urma să fie desfiinţat.

Aveam două alternative – să rămân pe hol şi să fac naveta din Valea Jiului la Bucureşti şi să îmi iau indemnizaţia sau să mă afiliez unui alt grup politic cu care să duc înainte proiectele pe care le-am început şi, din toate proiectele politice pe care le-am văzut, acest proiect politic unde m-am înscris mi s-a părut un proiect mai tânăr şi mai viguros, cu oameni serioşi, care au obiceiul foarte rar în politică să se ţină de o promisiune„, a menţionat senatorul.

Potrivit acestuia, un alt argument care a contat în a alege respectiva formaţiune politică a fost faptul că majoritatea colegilor săi au ales această direcţie: „Sigur că am fost un grup şi am vrea să rămânem un grup, cât mai mult şi cât mai mulţi împreună. Decizia aceasta a fost colectivă. Nu eu m-am ocupat să îi dirijez într-o anumită direcţie„.

El a menţionat că preferă să vorbească despre demisia majorităţii membrilor grupului şi plecarea lor către aceeaşi formaţiune politică, în condiţiile în care unii încă mai poartă discuţii în acest sens.

Acesta a adăugat că anterior deciziei de a pleca din partid a contactat conducerea PPDD, cu care a discutat „omeneşte” şi a lămurit lucrurile.