Viena a preluat luni, în mod oficial de la Copenhaga simbolicul lanț de chei al orașelor care găzduiesc concursul Eurovision și a pus în funcțiune un ceas care indică timpul rămas până la 19 mai, când va începe în capitala Austriei cea de-a 60-a ediție a acestei competiții, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Ceremonia a avut loc la sediul primăriei vieneze, ștafeta fiind predată de președintele Regiunii Copenhaga, Sophie Haestorp Andersen, către edilul-șef al Vienei, Michael Haupl.

Au participat și norvegianul Jon Ola Sand, directorul executiv al festivalului, precum și Alexander Wrabetz, directorul general al televiziunii publice austriece ORF.

Ceasul pentru numărătoarea inversă a fost pornit când mai erau 9.792.000 de secunde până la gongul inaugural al manifestării, la care vor lua parte 39 de țări și a cărei finală se va desfășura la 23 mai.

Tot luni, la Viena, s-a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea în care vor intra în concurs participanții în semifinalele din 19 și, respectiv, 21 mai. România va concura în prima semifinală.