Ţările membre ale NATO trebuie să-şi redubleze eforturile în Ucraina şi să-şi instaleze rapid centrele lor de comandă în jurul acestei ţări, a declarat marţi secretarul adjunct de stat al SUA pentru politici europene şi eurasiatice Victoria Nuland, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Trebuie să ne respectăm angajamentele securitare faţă de aliaţii noştri (…) rebuie să instalăm centre de comandă la şase frontiere în jurul Ucrainei cât mai rapid posibil„, a afirmat Victoria Nuland în cadrul centrului de reflexie Brookings.

NATO trebuie să devină “vârful de lance care ne va permite să ne deplasăm rapid la locurile conflictelor (…) ‘NATO este o organizaţie de apărare. Scopul nostru este să descurajăm ţările de orice agresiune, dar dacă acest obiectiv eşuează, noi trebuie să fim pregătiţi”, a spus Nuland.

Ea a amintit că sancţiunile impuse deja de SUA şi UE Moscovei nu urmăreau să pedepsească poporul rus, ci să-l determine pe preşedintele Vladimir Putin să-şi schimbe politica.

Victoria Nuland a făcut aceste declaraţii în timp ce ţările occidentale şi UE intenţionează instituirea a noi sancţiuni împotriva Rusiei după atacurile de la sfârşitul săptămânii trecute ale separatiştilor proruşi împotriva oraşului Mariupol, soldate cu 30 de morţi.

Diplomata americană a invitat la respectarea acordurilor de la Minsk, semnate în septembrie anul trecut, dar rămase literă moartă.

După o săptămână de încălcare flagrantă a acestor acorduri, suntem forţaţi – pe ambele maluri ale Atlanticului – să evocăm necesitatea de a majora preţul pe care trebuie să-l plătească Rusia”, a declarat ea.