Premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, au vorbit miercuri seara, la emisiunea “Sinteza Zilei” difuzată de Antena 3, despre revizuirea Constituţiei.

Am precizat, pe baza experienţei de conflict între Parlament, Guvern şi Traian Băsescu, că în viitor nu vor mai exista scandaluri, am promis că vom sancţiona migraţia politică. Am promis că parlamentarii nu vor mai avea un regim juridic special: vor fi judecaţi după judecata comună, ca orice om obişnuit. Am spus că vom încerca să avem pentru cetăţeni drepturi cât mai clare. Am vorbit despre faptul că vrem să descentralizăm, am pus chestia asta în Constituţie. Este ceea ce am promis în campanie.”, a explicat Victor Ponta.

Totodată, el a subliniat faptul că USL are un plan clar, de la care nu intenţionează să se abată.

În altă ordine de idei, vorbind despre referendum, premierul a arătat că “mai sunt patru luni pentru a informa cât mai bine oamenii.”

“Sunt optimist că referendumul pentru revizuirea Constituţiei va trece. Cel care lipseşte nu are un vot egal cu cel care votează”, a mai spus el.