Premierul Victor Ponta a vorbit joi seară, la Antena 3, despre situaţia actuală din Partidul Social Democrat, subliniind că  formaţiunea se află  într-un „moment favorabil”, iar USL „are obligaţia să arate oamenilor cum arată societatea românească după epoca Băsescu”.

„E un moment favorabil pentru PSD. Vreau să arăt la Congres că nu renegăm nimic din trecut şi că ne asumăm totul. Cel mai important este solicitarea mea către colegii mei din PSD, că noi trebuie să ne adaptăm continuu şi că, dacă nu înţeleg cu toţii că nu putem să ne întoarcem la ce ne-au reproşat oamenii acum opt ani, dacă nu înţelegem că politica poate fi făcută în parteneriat cu cei care ne-au votat, nu vom reuşi” , a declarat premierul.

Totodată, el a subliniat că mesajul PSD este „unul de accelerare a schimbării în PSD”, deoarece „USL are obligaţia să arate oamenilor cum arată societatea românească după epoca Băsescu”.

„E simplu să scăpăm de ei. Dar ce rămâne? Cum va fi peste doi ani?”, a continuat Ponta.

Victor Ponta s-a arătat încrezător, dar a specificat că „e normal ca oamenii să încerce să ne dezbine”, dacă USL nu demonstrează că este un proiect consolidat.

„Dacă noi nu ţinem frontul absolut unit, e normal ca oamenii să încerce să ne dezbine. Cu atât mai mult – cred că aţi remarcat – eu şi Crin Antonescu am fost împreună în fiecare zi de când a depus jurământul ministrul Cazanciuc. Am vrut să transmitem mesajul că nu trebuie să vă lăsaţi păcăliţi. Noi strângem rândurile şi ţinem la USL”, a explicat premierul.

De asemenea, acesta a adăugat că doreşte ca preşedintele PNL, Crin Antonescu, să câştige alegerile prezidenţiale.

„Cred foarte mult în USL. E proiectul vieţii mele politice. La fel e şi pentru Crin Antonescu. Ţin foarte mult să aibă succes. Să câştigăm prezidenţialele cu Crin Antonescu şi să avem o guvernare bună”, a încheiat Victor Ponta.