Premierul Victor Ponta a explicat, vineri, într-o conferinţă de presă dedicată noului proiect de lege referitor la retrocedări, că în ultimii ani, în România, au fost soluţionate 27.000 de dosare pentru despăgubire, dar că numărul de noi cereri care trebuie soluţionate este de aproximativ 200.000.

El a menţionat că dintre cele 27.000 de dosare soluţionate, doar în cazul a 13.000 s-au acordat despăgubirile, iar pentru 14.000 urmează să fie acordate despăgubirile în baza legii noi.

Victor Ponta a atras atenţia asupra fenomenului cesionării drepturilor litigioase, adăugând că 26.200 de proprietari şi urmaşi ai proprietarilor au primit şase miliarde de lei, iar o mie de „samsari” au primit 7 miliarde de lei.