„În orice minister are fini sau rude domnul Ponta”, susţine Vasile Blaga, preşedintele PDL.

„Ponta ne-a obişnuit că oridecâte ori este în dificultate să inventeze duşmani. Şi acum este în dificultate. A pierdut de la începutul primului mandat până astăzi 14 miniştri. pe primii pe motive de plagiat, pe urmă incompatibili şi acum cireaşa de pe tort, din păcate pentru români, condamnarea unui ministru aflat în funcţie. UE avertizase în MCV că sunt doi miniştri inculpaţi în guvern. Libertatea de mişcare a românilor în Schengen va fi tot mai îndepărată pentru că ne-au atras atenţia foarte clar asupra acestor aspecte. Nu i-a picat bine nici modul în care a fost gestionat bacalaureatul de anul acesta. Şi atunci reîncălzeşte ciorba. Să nu uite! Dânsul avea moştenit cardul de sănătate realizat în proporţie de 90%. L-a pus pe finul său acolo, şef la CAS. În orice minister are fini sau rude domnul Ponta. Are ministru la Justiţie, una dintre vriantele de la Transporturi este un alt fin, de data asta al lui Fenechiu. Aşa lucrează USL-ul”, a spus Blaga.