Liderii USL au discutat despre convocarea alegerilor parlamentare parţiale pentru cinci din cele şapte mandate vacante, care să aibă loc cel târziu la începutul lunii noiembrie, subiectul urmând să fie tranşat la prima şedinţă a Uniunii, au declarat miercuri surse din USL.

PNL a invocat în mai multe rânduri, în şedinţele USL, necesitatea organizării alegerilor parţiale pentru mandatele vacante, dar o decizie a fost amânată de social-democraţi.

Potrivit surselor din USL, liderii Uniunii urmează să tranşeze acest subiect în prima şedinţă a alianţei, având în vedere faptul că vicepremierul Liviu Dragnea a solicitat ca odată cu alegerile parţiale pentru parlamentare să aibă loc şi alegerile locale parţiale pentru o serie de localităţi.

Miza liberalilor priveşte faptul că pentru trei din cele cinci mandate pentru care trebuie să se organizeze alegeri nominalizările vor aparţine PNL, au mai precizat sursele citate.

Astfel, liberalii ar urma să propună candidaţi pentru colegiile eliberate în Hunedoara, de Dan Radu Ruşanu, în Ilfov, de Eduard Hellvig şi în Satu Mare, de Ovidiu Silaghi.

De asemenea, PC va propune candidatul din partea USL în colegiul eliberat de Dan Voiculescu, în Bucureşti.